Dezvăluirea a fost făcută luni, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
Documente îngropate timp de ani de zile arată legături, abuzuri şi modul în care un grup de interese foarte puternic, un grup de oligarhi din Rusia, face un plan foarte meşteşugit de a pune mâna pe toate fabricile de aluminiu din estul Europei.
Ruşii se gândesc cum să mascheze această operaţiune şi, drept urmare, fac nişte companii în Israel şi alte două state.
Totul a început în 1999. O hotărâre de guvern de la noi arată că, într-un mod incredibil, se stabileşte că un singur om avea să hotărască să folosească instituţiile statului pentru nişte privatizări strategice.
Persoana respectivă, care îşi semnează această împuternicire - o hotărâre de guvern, hotărâre ce trebuie făcută cu Banca Mondială - este Traian Băsescu.
Absolut întâmplător, la Banca Mondială lucra Theodor Stolojan, iar Theodor Stolojan avea nişte acţiuni la o companie care era într-o legătură strânsă cu ALRO.
Un al nume implicat în această afacere este cel al lui Valeriu Stoica, cel care va oferi consultanţă celor de la ALRO.
Un al nume implicat în această afacere este cel al lui Valeriu Stoica, cel care va oferi consultanţă celor de la ALRO.
În plus, multe dintre informaţiile din aceste dosare sunt secrete.