Traian Băsescu, dezamăgit că de la anul nu va mai fi preşedinte jucător, va fi doar simplu consumator. Parcă-l vedem la anul pe litoral strigând în gura mare pe plajă: „Nu daţi banii pe prostii, / Daţi o palmă la copii!” Băsescu a făcut asta, el i-a dat lu’ fie-sa aia mare o palmă când a trebuit: o palmă de pământ de 300 de hectare.
Emisiunea "Deziluzia optică" vă prezintă politicienii într-una dintre puţinele ipostaze în care nu mint: în poze. Şi cum de multe ori o poză face cât o mie de cuvinte, vă invităm în fiecare zi să-i vedeţi pe oamenii politici aşa cum nu şi-ar dori să fie văzuţi: aşa cum sunt în realitate.
O emisiune neîncrâncenată, prezentată cu umor de Felix Rache.