Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, spune că doreşte reducererea numărului de parlamentari, dar nu pentru că aceştia sunt costisitori sau nişte paraziţi, ci pentru ca ei să poată fi mai puternici şi să ne reprezinte mai bine.
"Reducerea numărului de parlamentari este şi în intersele noastre. Nu facem acest lucru pentru că parlamentarii sunt paraziţi, sunt costisitori, ci pentru ca parlamentarii să fie mai puternici, să aibă mai multă putere de a ne reprezenta", a declarat, luni, şeful Senatului, Crin Antonescu.
Preşedintele liberal a participat la o sesiunea de comunicări ştiinţifice cu tema "Raporturile între puterile statului în sistemul constituţional românesc - o evaluare în perspectiva revizuirii Constituţiei", organizată de Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir".
Crin Antonescu a declarat, luni, că
referendumul pe Constituţie a fost unul impus.