”Sigur că sunt dezamăgit. Aș fi putut să mă exprim într-un mod mai fericit și mai elegant. Sunt dezamăgit de faptul că aveam câteva proiecte. Sigur, am nădejdea că noul ministru le va continua, dar una e să le faci singur, altceva e să știi că sunt conduse de o altă persoană”, a declarat Daniel Barbu la Antena 3.
Daniel Barbu a mai spus că exemplul dat de el a fost unul nefericit, pentru care și-a asumat răspunderea, și a respins totodată ideea că ar fi fost sacrificat pentru imagine.
El a mai precizat și că, dacă ar fi rămas ministru, nu ar fi fost de acord cu comasarea Muzeului Țăranului Român cu Muzeul Satului și implicit extinderea Muzeului Antipa. ”Nu, nu. I-aş fi arătat domnului prim-ministru care sunt dificultăţile unei asemenea extinderi a muzeului Antipa”, a spus Barbu.
Daniel Barbu a înaintat, joi, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Culturii, după ce duminică a participat la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole. Printre răspunsurile ministrului s-a numărat şi cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA.
"La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate", a spus ministrul Daniel Barbu.