UPDATE 00,30 - Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat că duminică, până la ora 23,00, când s-au închis urnele, şi-au exprimat opţiunea electorală 45,92% dintre alegători, potrivit estimărilor.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA PREZENTA LA VOT PÂNA LA ORA 23:00 pentru fiecare judeţ în parte.
UPDATE: 07:30 Alegătorii sunt aşteptaţi în cele peste 18 mii de secţii de votare deschise în ţară şi cele 306 în străinătate, pentru a se pronunţa în favoarea sau împotriva demiterii preşedintelui Traian Băsescu.
Românii sunt chemaţi la referendumul de duminică, 29 iulie, pentru a răspunde la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?". Alegătorii pot opta pentru răspunsul "DA" sau "NU" din buletinul de vot, aplicând ştampila o singură dată în interiorul unuia dintre cele două patrulatere aferente celor două opţiuni.
Buletinul de vot în care ştampila este aplicată în afara unuia dintre patrulatere sau aplicată de mai multe ori este considerat nul. Cei care la ora închiderii urnelor, ora 23.00, se află în secţia de votare îşi pot exprima opţiunea la referendum.
La referendumul de duminică, cetăţenii români pot vota la orice secţie din ţară sau din străinătate, în baza documentelor de identitate. Singura restricţie constă în faptul că cei care se află în localitatea de domiciliu trebuie să voteze la secţia de votare la care sunt arondaţi.
În situaţia alegătorilor cu domiciliul în România, aceştia îşi pot exprima opţiunea electorală pe baza cărţii de identitate valabilă, a cărţii de identitate provizorie sau a buletinului de identitate. Cetăţenii cu domiciliul în România nu pot vota însă la una dintre secţiile de votare din România pe baza paşaportului.
Pentru a fi validat referendumul din 29 iulie, astfel încât acesta să producă efecte juridice, trebuie să se prezinte la urne cel puţin 50% plus unu din numărul alegătorilor, adică 9.154.307 de alegători din totalul de 18.308.612 de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în listele electorale.
Conform programului de vot prelungit, Biroul Electoral Central a stabilit un nou orar de comunicare a prezenţei populaţiei la urne. La urne sunt aşteptaţi să sosească în această dimineaţă şi politicienii.
Şi cei care sunt plecaţi la munte, la mare sau în alte localităţi decât cea de domiciliu, pot merge la urne.
Toate informaţiile despre ziua referendumului le puteţi găsi şi pe www.antena3.ro, pe contul de twitter, @antena3, şi pe pagina de facebook www.facebook.com/RomaniaLaVot.
Informații parțiale exit-poll veți putea găsi pe www.antena3.ro pe HARTA realizată pentru ZIUA JUDECĂȚII și pe CCSB.ro.
Citește și Ziua referendumului, minut cu minut la Antena 3.