"Aceasta (ordonanţa "migraţiei primarilor" - n.r.) este un calcul politic. (...) 40% te trimite în turul doi, dar nu te face preşedinte, 50% te face preşedinte. Această ordonanţă îi întăreşte şansele la turul 2 (lui Victor Ponta), dar nu ştiu dacă îl va face preşedinte", a comentat politologul Cristian Pârvulescu, de la Asociaţia Pro Democraţia. sâmbătă, la emisiunea Dincolo de ştiri, de la Antena 3.
În ceea ce priveşte prezenţa la alegerile prezidenţiale care vor avea loc în această toamnă, analistul este de părere că prezenţa la vot nu va fi una semnificativă.
"Cred că prezenţa va fi mai mică decât în 2009", a comentat Cristian Pârvulescu.
Ordonanţa care permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată, pe 28 august, de Guvern.
Premierul Victor Ponta a declarat că îşi asumă OUG privind migraţia primarilor, el precizând că termenul în care aleşii locali îşi pot alege partidul va fi de 45 de zile, şi nu de 10 zile, cum era iniţial.
Odată cu intrarea în vigoare la 1 septembrie, aleşii locali vor putea opta pentru un partid până la jumătatea lunii octombrie, cu două săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Ambasada Statelor Unite ale Americii se declară îngrijorată faţă de ordonanţa guvernului referitoare la migraţia primarilor.
Preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului să nu aprobe ordonanţa care modifică legea aleşilor locali, considerând că este neconstituţional ca primarilor să li se permită să îşi aleagă partidul din care fac parte, cu mai puţin de 12 luni înaintea alegerilor prezidenţiale.
Ambasada Statelor Unite ale Americii se declară îngrijorată faţă de ordonanţa guvernului referitoare la migraţia primarilor.
Intenţia de promovare a acestei OUG a fost anunţată în 22 august, la Suceava, de către vicepremierul Liviu Dragnea, care a declarat că în prezent foarte mulţi aleşi locali activează pentru alte partide şi propunea ca pentru o perioadă de două săptămâni să existe posibilitatea ca aleşii locali să îşi aleagă partidul fără să îşi mai piardă mandatul.
Dragnea vrea o ordonanţă prin care primarii să poată trece la alt partid, fără să-şi piardă mandatul
Migraţia primarilor scandalizează opoziţia. Guvernul ar fi informat ambasadele despre proiect
Dragnea vrea o ordonanţă prin care primarii să poată trece la alt partid, fără să-şi piardă mandatul