Antena 3 CNN›Politică›
Crin Antonescu: Ameninţările voalate cu privire la pierderea funcţiei de preşedinte al Senatului sunt inutile şi caraghioase
Crin Antonescu: Ameninţările voalate cu privire la pierderea funcţiei de preşedinte al Senatului sunt inutile şi caraghioase
1 minut de cititPublicat la 17:22 13 Feb 2014Modificat la 17:22 13 Feb 2014
Foto: Agerpres
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, în direct la Antena 3, că "ameninţările voalate" ale unor reprezentanţi ai PSD sau PC cu privire la pierderea calităţii de preşedinte al Senatului sunt "inutile şi caraghioase", invitându-i pe cei care doresc să solicite acest lucru să o facă.
"Cee ce trebuie să ştie şi Ilie Sârbu şi toată lumea este că, dincolo de detalii că postul revenea PC, dacă eu deveneam preşedinte, dincolo de asta, nu au niciun motiv să-şi imagineze că eu sunt omul care pot fi ameninţat cu pierderea unui post pentru că au dânşii majoritatea. Niciodată, eu sunt cel care sunt, cu sau fără preşedinţia Senatului, nu am preşedinţia Senatului de la Ilie Sârbu sau de la Daniel Constantin şi ca atare îmi pare o discuţie aproape indecentă", a afirmat Antonescu.
Liderul PNL a adăugat că şi-a făcut şi îşi face datoria în calitate de preşedinte al Senatului "cu maximă corectitudine".
"Dacă cineva doreşte să ceară schimbarea mea, să o facă, dar a vehicula această ameninţare voalată este şi caraghios şi inutil", a spus Antonescu.
Întrebat dacă este corect că în protocolul ACD se prevede că preşedinţia Senatului revine PC, Antonescu a răspuns: "În anumite condiţii, dar nu văd ce legătură are cu Guvernul".
"E vorba că noi am avut o înţelegere că reprezentantului PSD îi revenea postul de prim ministru, reprezentantul PNL era susţinut de USL drept candidat la Preşedinţie şi se presupune că, în momentul în care se ducea candidatul la Preşedinţie la Preşedinţie, atunci, din partea cealaltă, preşedinţia Senatului revenea PC", a menţionat Antonescu.
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a avertizat miercuri seară, într-o emisiune la Antena 3, că PNL ar putea rămâne fără funcţia de preşedintele al Senatului, deţinută în prezent de Crin Antonescu, iar postul ar putea reveni PC.