Consilierul prezidenţial Gabriel Berca, fost preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a democrat-liberalilor, şi-a anunţat, miercuri, demisia din PDL.
Berca şi-a motivat gestul prin faptul că nu poate să accepte "blatul care se face la organizaţia Bacău, cu ştirea lui Gheorghe Flutur", el susţinând că este pusă o conducere interimară la această organizaţie "la înţelegere cu USL", potrivit Mediafax.
Berca a precizat că în calitate de consilier prezidenţial nu avea dreptul să ocupe funcţii de conducere în partid.
El a explicat că demisionase din funcţia de preşedinte al organizaţiei PDL Bacău odată cu preluarea postului de consilier prezidenţial.
"Astăzi am demisionat de tot din partid pentru că nu pot să accept blatul care se face la Bacău cu ştirea lui Gheorghe Flutur. Adică urmează să fie pusă o conducere interimară la această organizaţie, oameni care nu vor face opoziţie cu USL, ci sunt la înţelegere cu USL", a explicat Gabriel Berca.
Preşedintele Traian Băsescu l-a numit pe Gabriel Berca, la sfârşitul lunii martie 2012, în funcţia de consilier prezidenţial, începând cu data de 1 aprilie.
Gabriel Berca a fost ministru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Ungureanu. El a fost de asemenea secretar general al Guvernului în perioada în care Executivul era condus de Călin Popescu-Tăriceanu.
Berca a fost ales în 2008 senator de Bacău pe listele PNL, iar în 2010 a trecut la PDL, preluând şefia organizaţiei judeţene a democrat-liberalilor.
În 2012 a fost ministru de Interne în Guvernul Mihai-Răzvan Ungureanu, a deţinut şi funcţia de vicepreşedinte al PDL, iar la alegerile din 9 decembrie 2012 a candidat pentru un loc de deputat, pierzând însă în faţa contracandidaţilor de la USL şi PPDD.