Update 15.55 - Premierul Victor Ponta a ajuns la Palatul Cotroceni. El este însoţit de un consilier, iar ministrul Leonard Orban nu-l va însoţi.
Update 15.47 - Premierul Victor Ponta a plecat spre Palatul Cotroceni, acolo unde urmează să se întâlnească cu şeful statului. Ponta este însoţit de consilierul Eugen Teodorovici.
Update 15.25 - Premierul Victor se întâlneşte în mai puţin de o oră cu preşedintele Traian Băsescu, pentru a stabili cine va reprezenta România la Bruxelles.
Victor Ponta este la Guvern. La Palatul Victoria, a sosit şi ambasadorul Marii Britanii, alături de ministrul de Externe, Titus Corlăţean.
__________________________________________________
Premierul Victor Ponta se va întâlni joi cu preşedintele Traian Băsescu, pentru a-i cere un mandat cu care şeful Executivului să poată reprezenta România la summitul extraordinar al Consiliului European, care va avea loc în perioada 22-23 noiembrie, la Bruxelles.
Întâlnirea va avea loc la ora 16.00, la Palatul Cotroceni, potrivit Biroului de presă al Guvernului.
Cei doi oficiali au mai avut o discuţie săptămâna trecută, la iniţiativa preşedintelui, în care au abordat teme legate de vizita delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, de modul în care ţara noastră şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de instituţiile internaţionale şi de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). Întâlnirea a fost caracterizată de premier drept una "serioasă, tehnică şi instituţională".
Şeful Guvernului a spus că i-a cerut preşedintelui mandat să meargă la summitul extraordinar destinat aprobării următorului exerciţiu financiar al Uniunii Europene pentru anii 2014-2020.
Traian Băsescu a propus însă ca subiectul să fie discutat într-o nouă întâlnire, după reuniunea grupului "Prietenii coeziunii", care a avut loc marţi la Bruxelles, unde a participat Ponta.
Prim-ministrul Victor Ponta a declarat marţi, la finalul reuniunii şefilor de guvern de la Bruxelles, că îl va suna pe preşedinte chiar în drum spre aeroport pentru a fixa o nouă întâlnire.
"Voi face şi în scris (cerere - n.r.). Dacă este important, mă duc cu hârtia. Voi cere mandat în baza deciziei CCR, care a decis că preşedintele poate da mandat prim-ministrului, dar precizez de la început că, dacă preşedintele îmi dă mandat, mă voi prezenta şi voi încerca să mă bat pentru un rezultat cât mai bun pentru România. Dacă nu îmi dă mandat, merge preşedintele", a afirmat Ponta, dând asigurări că nu va exista un nou conflict între el şi Traian Băsescu, informează Agerpres.
Pe de altă parte, el a recunoscut că nu îi "place" decizia CCR, pe care o consideră incorectă, dar a arătat că nu are altă soluţie decât să o respecte.
Întrebat dacă nu poate anticipa răspunsul preşedintelui, Ponta a replicat: "Credeţi că există măcar un singur locuitor din cei 22 de milioane ai României care poate să anticipeze decizia preşedintelui Băsescu?! Eu categoric nu sunt unul dintre ei".