Antena 3 CNN Politică Cine este procuroarea care îl tot salvează pe Băsescu. Dosarul "Erata CCR", din nou pe mâna procurorului care l-a închis

Cine este procuroarea care îl tot salvează pe Băsescu. Dosarul "Erata CCR", din nou pe mâna procurorului care l-a închis

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 10:06 04 Iun 2015 Modificat la 10:06 04 Iun 2015
base.jpg
Foto: Agerpres
Dosarul "Erata CCR" privind invalidarea referendumului din 2012 a ajuns din nou pe mâna procurorului care a făcut tot ce a putut să-l închidă în trecut. Este vorba de procurorul Camelia Sutiman de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
Informaţia apare în exclusivitate pe blogul lui Radu Tudor. 
 
Camelia Sutiman nu a mişcat niciun act în acest dosar, fapt care a ridicat serioase suspiciuni în privinţa imparţialităţii sale. 

Jurnalistul Antena 3 Radu Tudor îi cere procurorului general Tiberiu Niţu, să se implice în rezolvarea acestui caz.
 
"Îi cer personal procurorului general al României, Tiberiu Niţu, să se implice în rezolvarea acestui caz. E vorba de plângerea pe care Constantin Creangă a depus-o atât la Parchetul General, cât şi la CSM şi apoi la ICCJ. (...) Exista un dosar la DNA care era instrumentat de procurorul-şef de secţie Camelia Sutiman. Din păcate, un an, între 2013 şi 2014, nu s-a întâmplat nimic în acest dosar şi cred că aici ar trebui să intervină procurorul general Tiberiu Niţu, să verifice suspiciunea legată de modul în care a fost ascuns acest dosar", a spus Radu Tudor, joi, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
 
Apoi, văzând că nu se întâmplă nimic la Parchet, Constantin Creangă a făcut o plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 
 
"Când a auzit despre această plângere, procurorul Sutiman a dat repede o soluţie de încheiere a dosaului, adică nu a găsit nimic suspect în erata de la CCR. Dar ICCJ a acceptat plângerea lui Constantin Creangă şi cere în mod oficial Parchetului General să redeschisă acest dosar, ceea ce înseamnă că judecătorii ICCJ au indicii serioase privind frauda pentru salvarea lui Traian Băsescu", a adăugat Radu Tudor.

 
Dosarul "Erata CCR", redeschis cu greu
 
- plângere făcută de Constantin Creangă împotriva judecătorilor CCR pentru invalidarea Referendumului din 2012 (abuz în serviciu)
- dosar închis de Parchetul General pentru că fapta nu există
- plângere împotriva soluţiei procurorului de caz - respinsă
- plângere la ÎCCJ - admisă


În ianuarie 2005, Camelia Sutiman, în calitate de procuror DNA, a făcut pierdut dosarul lui Traian Băsescu de spălare de bani. Mai precis a transformat o sesizare a Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, din dosar penal, în lucrare diversă, pe care a clasat-o, astfel încât să nu existe obligativitatea comunicării ei şi să nu poată fi atacată de Oficiu. 
 
Şi nu a fost prima oară când Camelia Sutiman l-a ajutat prin metode similare pe Traian Băsescu. Camelia Sutiman a suspendat şi dosarul de şantaj al preşedintelui, invocând imunitatea prezidenţială, după ce senatorul Gabriela Firea a depus plângere la începutul acestui an.

Erata care l-a readus pe Băsescu la Cotroceni
 
- 2 august 2012 - CCR a amânat pronunţarea până pe 12 septembrie 2012
- până la 31 august 2012 Guvernul trebuia să trimită listele electorale actualizate (având în vedere datele contradictorii trimise CCR)
- 3 august 2012 - Guvernul anunţă minirecensământ
- 3 august 2012 - Băsescu îl ameninţă pe chestorul Manoloiu (MAI) care semnase adresa prin care spunea că doar AEP poate actualiza listele electorale permanente
- 3 august 2012 - Parchetul General deschide dosar penal pentru chestorul Manoloiu
- 6 august 2012 - au demisionat ministrul Internelor, Ioan Rus, şi ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre
- sunt înlocuiţi cu Mircea Duşa şi Radu Stroe
- CCR solicită Guvernului publicarea în Monitorul Oficial a unei erate la decizia din 2 august 2012
- erata - aprobată doar de 5 judecători
- Augustin Zegrean (concediu) înlocuit de Mircea Ştefan Minea

Citiţi şi ICCJ a decis REDESCHIDEREA dosarului "Erata CCR"
 

×
x close