Premierul Victor Ponta a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng. Duminică, Victor Ponta a declarat, la postul B1, că va reveni în ţară, "pe picioare, nu în scaun cu rotile sau cârje", în maximum două săptămâni, interval în care medicii i-au transmis că nu poate pune piciorul jos. Anterior, Ponta afirma că este posibil să revină în ţară după săptămâna viitoare, respectiv începând cu 6 iulie, săptămână în care trebuie să parcurgă exerciţii de fizioterapie şi recuperare intensivă, mai devreme totuşi de termenul de 28 de zile avansat iniţial de medici. Conducerea PSD a fost preluată interimar de Rovana Plumb, în timp ce Gabriel Oprea a fost numit prim-ministru interimar.