"Este extrem de îngrijorător faptul că, în Europa anului 2014, un membru al Parlamentului European poate scorni asemenea iniţiative. Cei care cer amprentarea românilor ar trebui să se întoarcă în Evul Mediu, acolo unde aparţin ca mentalitate. Condamn ferm o astfel de iniţiativă, care intră în contradicţie flagrantă cu valorile europene în care credem cu toţii şi pe care trebuie să le apărăm cu orice preţ", declară Cătălin Ivan, într-un comunicat de presă remis sâmbătă Agerpres.
Cătălin Ivan le cere europarlamentarilor din PDL să ia atitudine faţă de Elmar Brok.
"Fac un apel către toţi eurodeputaţii PDL să nu închidă ochii la aceste provocări şi să ia cât mai repede atitudine faţă de colegul lor din PPE, Elmar Brok. Acum este momentul să arate tuturor interesele cui le apără în Parlamentul European: interesele românilor sau interesele lor de grup", a mai declarat Ivan.