Zvonurile privind o eventuală remaniere a Guvernului par să prindă contur. Vicepreşedintele PD-L Ioan Oltean a declarat că în Executiv se simte nevoia unui suflu nou, care ar viza patru-cinci miniştri. Acest lucru ar da un plus de credibilitate Guvernului - crede Oltean.
Premierul Emil Boc nu neagă posibilitatea unei rearanjări a ministerelor. De altfel, el a afirmat că discuţiile referitoare la evaluarea miniştrilor, precum şi cele privind remanierea guvernamentală vor avea loc într-o reuniune a grupurilor parlamentare ale PDL, care se va desfăşura, cel mai probabil, săptămâna viitoare.
Antena3.ro