România îşi propune ca până la sfârşitul acestui an să adere la spaţiul Schengen, a anunţat, joi, preşedintele Traian Băsescu.
În acest sens, şeful statului a vizează luna octombrie ca termenul integrării.
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, joi, la Bruxelles, cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, la cererea părţii române, temele de discuţie fiind priorităţile României în UE în 2014, asocierea Republicii Moldova la UE şi aderarea României la Schengen.
Principalele declaraţii ale şefului statului:
- Romania isi propune ca pana la sfarsitul acestui an sa devina membru al spatiului Schengen, din mai multe motive. E nu numai un obiectiv de tara, dar si personal, in conditiile in care eu imi termin mandatul la 21 decembrie, as vrea ca si acest pas sa fie facut
- vizez luna octombrie, in mai sunt alegerile pentru PE, e greu sa intram intr-un proces de negociere cu statele membre, inainte de alegerile europarlamentare
- am solicitat presedintelui PE sa ma sprijine
- tentativa de lovituta de stat din vara lui 2012 a fost oprita tot de institutiile statului, in speta CC, tot institutiile statului investigheaza fraudele de la referendum si acum tot o institutie a statului a oprit modificarea Codului penal care ii facea pe politicieni mai ceva decat Dumnezei
- solicitarea mea a fost daca este posibil la raportul MCV sa trateze institutiile, ca derapajele politicienilor nu pot fi oprite. Deci CC ne-a tras piciorul de deasupra prapastiei, ceea ce este foarte important
- in PE, nu e un raspuns pentru Swoboda, am tinut sa-l informez pe Rompuy ca Romania nu acorda cetatenie romana in conditiile in care acorda Malta. Platesti, obtii cetatenie
-
despre fiica lui, Ioana, care lucreaza pentru Gazprom: nu m-a informat despre asta. Fiica mea nu a obtinut niciodata bani de la Gazprom. Asta este o minciuna