Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu: Remarca lui Nuland include şi România. Nu este un atac politic, ci o realitate

Traian Băsescu: Remarca lui Nuland include şi România. Nu este un atac politic, ci o realitate

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 17:13 03 Oct 2014 Modificat la 17:13 03 Oct 2014
nuland.jpg
Foto: presidency.ro
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că remarca Victoriei Nuland vizează inclusiv România, menţionând că îl îngrijorează respingerea de către clasa politică a semnalului extrem de puternic legat de corupţie, semnal care acum nu mai vine de la preşedintele României.

"Remarca doamnei Luland include şi România, nu numai România, dar include şi România. Pentru mine nu este o noutate, încă din 2006, prin hotărârea CSAT, corupţia a fost tratată ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale", a spus, vineri, preşedintele Traian Băsescu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

În context, şeful statului a ţinut să repete că acesta nu este un atac politic, ci "o realitate", deşi "ea a fost tratată în termeni propagandistici".

"Ce mă îngrijorează totuşi e respingerea de către clasa politică a semnalului extrem de puternic, care acum nu mai vine de la preşedintele României", a spus Băsescu, potrivit căruia campaniile la adresa instituţiilor care luptă împotriva corupţiei sunt de fapt campanii împotriva rezolvării unui deficit de securitate.
 
Băsescu a spus că a observat o abordare extrem de necinstită, şi care ne face rău, în legătură cu declaraţia Victoriei Nuland din partea oamenilor politici, de la Victor Ponta la parlamentari obişnuiţi sau la purtători de cuvânt ai PSD. 

×
TOP articole
x close