Bogdan Vlad, avocatul lui Gheorghe Coman, a declarat, vineri, că deputatul nu a primit nicio sumă de bani, ci a fost provocat, precizând că nu este vorba de luare de mită sau trafic de influenţă, ci de o infracţiune asimilată celor de corupţie.
"El a fost provocat cu suma de bani. Nu este vorba despre infracţiunea de luare de mită, nici de trafic de influenţă, este infracţiunea prevăzută de articolul 13 din Legea 78/2000, infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, unde nici nu este nevoie, la nivel teoretic, să se obţină folosul, este suficient să se urmărească respectivul folos", a spus avocatul lui Coman, vineri, la sediul DNA.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ia în discuţie, vineri, propunerea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a deputatului Gheorghe Coman, acuzat de folosirea influenţei funcţiei de conducere din partid pentru obţinerea de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Solicitarea a fost formulată după ce plenul Camerei Deputaţilor a votat, vineri, încuviinţarea cererii de arestare preventivă a deputatului Coman.Deputatul Gheorghe Coman este urmărit penal pentru fapte de corupţie, după ce a fost prins când primea 3.140 de lei, pentru a menţine în funcţie un şef din Direcţia Sanitar Veterinară Buzău, parlamentarul fugind cu maşina după flagrantul organizat de procurorii DNA.