Strategiile au ieşit la iveală după ce jurnaliştii de la Gândul.info au sunat la mai mulţi edili portocalii, sub pretextul unui sondaj realizat de conducerea partidului, şi i-au întrebat cum vor acţiona pentru ca alegătorii să nu se prezinte la vot în număr mare.
Din 11 primari democrat-liberali , 6 au declarat pentru gândul.info că au luat măsuri pentru ca prezenţa la vot în ziua referendumului să fie cât mai scăzută. Primarul comunei Miroslava, din judeţul Iaşi, este convins că 70% dintre locuitori nu vor merge.
Dan Niţă, primarul comunei Miroslava, jud. Iaşi: "În plus, avem în fiecare sat oameni care au organizat o activitate sportivă, să îi ducă la o baltă, la pescuit... Eu cred că prezenţa va fi sub 30%"
Edilul portocaliu al comunei Arpaşu de Jos, din Sibiu, a mărturisit că încearcă de mai mult timp să-i convingă pe cetăţeni să nu vină la referendum: "Pregătirea, de două săptămâni am făcut-o deja. Am stat de vorbă cu cetăţenii".