"Dacă nu greşesc, în ipoteza unui parcurs firesc al acestei legi, camera decizională este Senatul. Nu cred că vor risca să introducă legea în parlament. Dânşii s-au dezobişnuit să discute legile pe cale parlamentară, normală. Cred că îşi vor asuma răspunderea. Dacă se va întâmpla acest lucru nu am nicio îndoială că vom înainta o moţiune de cenzură”, a precizat Antonescu.
De asemenea, liderul liberal a precizat că iniţiativa privind reorganizarea administrativă nu reprezintă altceva decât "o uriaşă diversiune”.
"Să nu uităm că şi lui Ceauşescu i-au trebuit trei ani ca să facă reorganizarea teritorială. Tot discursul demagogic al lui Băsescu prin care se arată că tot procesul va duce la debirocratizare este o uriaşă minciună. De fapt este vorba strict de interese electorale. Asistăm la un spectacol jalnic, în care Băsescu se comportă ca un politician panicat de pierderea alegerilor de către domnia sa şi partidul domniei sale, indiferent de ce organizare teritorială am avea", a conchis Antonescu.