Antena 3 CNN Politică Antonescu: Traian Băsescu ar manifesta un comportament deviant dacă nu l-ar desemna din nou premier pe Victor Ponta

Antonescu: Traian Băsescu ar manifesta un comportament deviant dacă nu l-ar desemna din nou premier pe Victor Ponta

1 minut de citit Publicat la 15:54 17 Noi 2012 Modificat la 15:54 17 Noi 2012
Antonescu: Traian Băsescu ar manifesta un comportament deviant dacă nu l-ar desemna din nou premier pe Victor Ponta
Foto: Mediafax
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că situaţia în care preşedintele Traian Băsescu nu-l va desemna din nou premier pe Victor Ponta ar însemna un "comportament deviant" din punct de vedere politic din partea şefului statului.
   
Liderul PNL a fost întrebat cum va reuşi USL să-l impună pe Victor Ponta ca viitor premier, în contextul în care decizia este luată de Traian Băsescu.
   
"Eu cred foarte serios că noi discutăm despre o variantă aberantă, despre un comportament, un presupus comportament deviant din punct de vedere politic al domnului Traian Băsescu, care exercită ilegitm, dar legal, funcţia de preşedinte al României", a spus Antonescu.
   
De asemenea, el a precizat că, dacă Traian Băsescu va ignora rezultatul alegerilor, USL va acţiona în Parlament în baza "mandatului" dat de scrutin.
   
"Discutăm mereu varianta în care Traian Băsescu ar ignora rezultatul acestor alegeri şi nu mi se pare normal. Noi am spus de mai multe ori că vom acţiona cu foarte multă hotărâre în baza mandatului pe care-l vom avea de la cetăţeni, dacă îl vom avea, de majoritate absolută în Parlament, vom face în aşa fel încât să fie respectată, este obligaţia noastră, dar nu are rost să vorbim la nesfârşit ce s-ar întâmpla dacă Traian Băsescu s-ar comporta aberant, anormal, asta se cunoşte", a mai afirmat preşedintele PNL.

×
x close