Antena 3 CNN Politică Antonescu îi cere demisia lui Victor Ponta. "Mi s-a părut onest să nu prelungim un festival de ipocrizie"

Antonescu îi cere demisia lui Victor Ponta. "Mi s-a părut onest să nu prelungim un festival de ipocrizie"

1 minut de citit Publicat la 22:26 25 Feb 2014 Modificat la 22:26 25 Feb 2014
Antonescu îi cere demisia lui Victor Ponta. "Mi s-a părut onest să nu prelungim un festival de ipocrizie"
Foto: Intact Images
Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că decizia ieşirii PNL de la guvernare nu a fost luată uşor, nu a fost una dorită, dar a fost luată cu un vot covârşitor. 

În plus, preşedintele PNL a declarat că formaţiunea sa cere demisia premierului Victor Ponta. Crin Antonescu a menţionat că, dacă preşedintele PSD nu va demisiona din fruntea Guvernului, atunci liberalii vor rămâne în opoziţie.

Cele mai importante declaraţii ale lui  Crin Antonescu, după şedinţa în care s-a decis ieşirea PNL din Guvern:

- Este o decizie care s-a luat cu un vot covârşitor, dar nu uşor

- E o decizie pe care nu ne-am dorit-o, am încercat să o evitam, nu prin târguri şi amânări, ci prin căutarea tuturor posibilitaţilor de a spera ca USL să poate continua

- Toată alianţa politică pe care am construit-o și am dus-o 3 ani a avut un sens câtă vreme am putut spera că obiectivele, principiile, lucrurile pe care le-am promis oamenilor sunt urmărite şi că avem cu toţi intenţia de a le atinge

- Nu mai avem nicuna dintre aceste speranţe, mi s-a părut onest să nu prelungim un festival de ipocrizie

- USL nu mai există pentru că nu mai avea sens să existe

- Prin încălcarea repetată a unor elemente ale înţelegerii politice de către premierul Victor Ponta, PNL a decis să pună capăt unei crize prelungite artificial de către Victor Ponta

- Antonescu: Miniştii, secretarii de stat şi şefii de agenţii aparţinând PNL îşi depun demisiile până miercuri la ora 12.00



 

×
x close