Crin Antonescu şi Daniel Constantin au răspuns invitaţiei Alessandrei Stoicescu, sâmbătă seară, la emisiunea Q&A, unde au vorbit despre ce au de gând să facă pentru a se ridica la înălţimea încrederii ce le-a fost acordată.
Potrivit dcnews, miercuri noapte, la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu s-a întâlnit cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, cu şeful PSD, Victor Ponta şi cu secretarul general al social-democraţilor, Liviu Dragnea.
Crin Antonescu a confirmat, sâmbătă, la Antena 3, că, în noaptea de miercuri, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu.
Potrivit celor spuse de co-preşedintele Uniunii Social Liberale, respectiva întâlnire a avut un caracter informal.
"Eu înţeleg foarte bine toate neliniştile care pot veni în asemenea momente, cu atât mai mult în legătură cu un posibil pact secret cu Traian Băsescu", a spus Crin Antonescu.
"A fost o întâlnire informală. Nu am niciun motiv să evit răspunsul la această întrebare pentru că nu a fost o întâlnire secretă, ci informală", a spus liderul PNL, întrebat de întâlnirea misterioasă care a avut loc la ceas de seară.
"Fără să am nimic de ascuns, mai multe despre acest subiect eu nu spun(...) În viaţa politică sunt întâlniri informale. Asta nu înseamna pact, o întâlnire informală nu înseamnă conferinţă de presă", a declarat Crin Antonescu.
Acesta a ţinut să precizeze că "nu a semnat nimeni în numele USL pentru ceva".
"Întâlnirea a avut loc, subiect de discuţie a fost cum se procedează mai departe în posibila criză în care ne aflăm şi că din punctul de vedere al meu şi al colegilor din USL e că se prodedează normal, că Victor Ponta e desemnat premier(...) Nu s-a cedat, nu s-a dat, nu s-a promis, nu s-a târguit nimic în schimbul acestui lucru. Asta s-a discutat. Sunt primul care o spun public. Nu a semnat nimeni în numele USL ceva, nu s-a angajat nimeni la vreun compromis", a spus Antonescu.
Preşedintele Partidului Conservator (PC) Daniel Constantin este de părere că întâlnirea respectivă a avut loc într-un registru normal, menţionând că nu a fost prezent acolo.
''Nu există niciun fel de breşă între liderii USL. (...) Cred că a avut loc într-un registru normal. (...) Dincolo de aceste lucruri cred că preşedintele se afla într-o oarecare dificultate (...) pe care şi-a creat-o singur. Toată campania electorală a insinuat foarte multe lucruri, că nu-l va numi pe Ponta premier'', a arătat liderul PC.
Preşedintele PSD Victor Ponta a intervenit telefonic în cadrul emisiunii Q&A şi a confirmat, la rândul său, că a mers la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu preşedintele Traian Băsescu.
"Dincolo de ceea ce v-a relatat Crin Antonescu eu nu povestesc din întâlniri informale", a spus premierul Victor Ponta, întrebat fiind dacă a semnat, miercuri, la Cotroceni, un set de condiţii pentru o Românie europeană.
Ponta a adăugat că nu doreşte să comenteze discuţii private, rezumându-se doar la a afirma că ceea ce a făcut împreună cu Crin Antonescu a fost făcut în ideea ca România să nu intre într-o nouă criză politică şi într-o perioadă de instabilitate, ci să aibă un nou guvern până la Crăciun şi un buget aprobat în luna ianuarie, pentru a putea funcţiona ca o ţară normală.
Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii Q&A cu Alessandra Stoicescu.
Citeşte şi:
Întâlnire la ceas de seară între Băsescu şi liderii USL. Miza discuţiei a fost o listă cu indicaţii