Antena 3 CNN Politică Andreea Paul, bănuită de plagiat

Andreea Paul, bănuită de plagiat

2 minute de citit Publicat la 16:03 01 Iul 2012 Modificat la 16:03 01 Iul 2012
Andreea Paul, bănuită de plagiat
Foto: Mediafax
Andreea Paul a fost aleasă duminică vicepreşedinte al Partidului Democrat Liberal. Domnia sa este Membră a Coaliţiei pentru Universităţi Curate. Este lector la ASE şI deţinător al unui titlu de doctor în economie, obţinut în anul 2008, pentru lucrarea intitulată "Analiza practicilor anticoncurenţiale şI derogatorii în noul context al economiei globale”.

Doamna Andreea Paul se declară un adversar neîmpăcat al furtului intelectual, îi mustră cu severitate pe ministeriabilii USL, acuzaţi de plagiat, Ioan Mang şI Corina Dumitrescu, dar şI pe Victor Ponta, în termenii următori:

"Doctoratele mafiei se dau în "familie”. Intri pe lanţul slăbiciunilor. Lanţul te duce pînă la Magna cum Laudae. Unde-i cercetarea, unde-i ideea călăuzitoare, unde-i patima de a găsi soluţii, unde-s orele nedormite, nebunia de a o lua de la capăt de cate ori soluţia ta se dovedeşte greşită?

Doctoratul pentru ei nu înseamnă decît o agapă cu care să-şi cinstească lanţul slăbiciunilor. O cheltuială. Un ban în plus pentru un titlu. Jena zero! Doctoratul, domnilor, este momentul esenţial dintr-o viaţă de cercetare. E un triumf al minţii proprii, nu al slăbiciunilor altora”.



Iată că, în contextul unei critici atât de aspre îndreptate asupra unui sistem universitar clientelar şI marcat de relativism axiologic, doamna Andreea Paul însăşi pare a avea o problemă cu doctoratul propriu, după cum arată Jurnalul Naţional.

Un cititor al Jurnalului Naţional, pasionat de economie, la o privire superficială şI fără a dispune de un soft specializat, a semnalat în lucrarea ei de doctorat pasaje ample asemănătoare până la identitate cu fragmente din lucrări ce n-au fost indicate în bibliografie. Cu alte cuvinte, cititorul ne-a semnalat suspiciuni de plagiat, recomandând o lectură aprofundată a lucrării de doctorat, prin lupa specialiştilor şI cu instrumente de comparare adecvate.

Mihnea Costoiu, rector al Universităţii Politehnica Bucureşti, a declarat în direct, pentru Antena 3, că există un singur organism abilitat de lege care să poată să stabilească dacă a fost sau nu plagiat şi acela este Consiliul de Etică din subordinea Ministerului de Educaţie.

Oficialul a arătat că cele două consilii sunt "principial diferite". Consiliul Naţional de Atestare a Diplomelor validează titlurile de doctor, validează concursurile pentru ocuparea posturilor de conferenţiar şi profesor dar şi acele teze pentru profesorii care pot să conducă doctorate.

În paralel, Consiliul de Etică este organismul în măsură să stabilească autenticitatea unei lucrări.

Andreea Paul Vass nu a putut fi contactată pentru o reacţie.

×
x close