Baza de date, care funcţionează 24 de ore din 24 în fiecare zi, conţine informaţii pentru fiecare membru al formaţiunii, cu datele personale, toată activitatea profesională pe care avut-o până la data înscrierii, activitatea politică, distincţii, studii.
Întrebat dacă cele mai multe informaţii în sistem le deţine liderul de onoare al PSD, Ion Iliescu, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a răspuns, zâmbind, că fiecare membru şi-a completat o fişă cu activităţile sale 'după cum a dorit', adăugând că sistemul va include doar acele date.
Liviu Dragnea a adăugat că speră ca sistemul să fie finalizat în maxim două-trei luni de zile şi că nu se ştie încă în ce magazine vor avea membrii reduceri, întrucât încă se mai poartă discuţii cu anumite magazine.