Cei care îl huiduie pe Traian Băsescu nu îl huiduie pe președintele României, ci pe "jucătorul PMP, care face campanie pentru acest partid", consideră fostul premier Adrian Năstase.
Potrivit acestuia, "Traian Băsescu a lăsat la Cotroceni haina de președinte, îmbrăcând un tricou cu măr".
"Unii jurnaliști au comentat negativ faptul că președintele României a fost și este huiduit atunci când iese în public.
Ceea ce nu înțeleg jurnaliștii respectivi este faptul că Traian Băsescu a lăsat la Cotroceni haina de președinte, renunțând la rolul și la atribuțiile prevăzute de Constituție, îmbrăcând tricoul cu măr al unuia dintre jucători, în campania pentru europarlamentare și pentru prezidențiale. În aceste condiții, cei care îl huiduie, inclusiv la Constanța sau la votul pentru Parlamentul European, nu îl huiduie pe președintele României, ci pe 'jucătorul' PMP, pe cel care face campanie pentru acest partid. Nu poți să fii, în circumstanțele acestea, doar cu sufletul în rai", a scris luni Năstase într-o postare pe blogul personal.
Președintele Traian Băsescu a fost huiduit, dar și aplaudat duminică la secția de la Colegiul Economic "A.D. Xenopol" unde și-a exprimat votul. Un grup de susținători l-a primit cu aplauze la intrare, dar când a ieșit de la vot a fost huiduit. După incident, Băsescu a declarat că se aștepta la astfel de manifestări.