'De câștigarea alegerilor locale vor depinde alegerile generale. Și vreau să vă spun un lucru: dacă nu vom câștiga cu un parlamentar în plus, nu vom guverna după 2016. Îl cunosc bine pe președintele României: se ține de cuvânt, respectă Constituția. Deci dacă vrem să guvernăm și să ne punem în practică valorile noastre liberale, hai să câștigăm alegerile locale, hai să câștigăm alegerile generale. Așa vom ajunge la putere. Așa este cinstit să ajungem la putere. Și am convingerea că așa va fi", a spus Blaga în fața a aproximativ 1.500 de membri PNL, potrivit Agerpres.
Co-președintele PNL a mai afirmat că unii membri de partid "au plâns" că nu au ajuns miniștri în noul cabinet.
"Acum unii au plâns că nu au ajuns miniștri. (...) Îmi pare rău de ce s-a întâmplat, acesta este un semnal foarte clar că trebuie schimbare foarte multe lucruri și acestea trebuie făcute cu măsură: nici să nu cădem în extreme, dar nici să declarăm că facem și să nu facem, că asta ar fi dezastru pentru partidul nostru", a afirmat Blaga, care a participat la lansarea candidaților partidului pentru primăriile din județul Dolj.