Sorin Ovidiu Vântu face pe
blogul său o analiză a situaţiei politice din România, în contextul tulburărilor produse la nivel internaţional de atentatele teroriste de la Paris.
"Vineri seară, un atentat sângeros cu sute de victime – morți și răniți – zguduie nu doar Franța, ci toată planeta, anunțând de facto începutul real al “celui de-al treilea război mondial”. Prin asumarea atentatului de către Statul Islamic, avem de-a face cu agresiunea unui “stat” (deși ISIS nu întrunește toate atributele statale clasice, își exercită componenta sa militară neconvențională și hipertrofiată) asupra unui stat NATO, situație în care riposta este obligatorie. Spre marea bucurie a SUA, trupele NATO vor intra acolo unde americanii singuri nu au avut curajul să o facă de frica rușilor, adică în Siria. Dacă aș fi adeptul teoriilor conspiraționiste, m-aș îndoi sincer că ISIS a putut avea acces la informațiile necesare pentru punerea în operă și reușita acestei operațiuni extrem de complexe."
Despre noul Executiv Vântu afirmă că varianta aleasă, cea de guvern de tehnocraţi, e o bătaie de joc la adresa cetăţenilor.
"Am o reală simpatie pentru Cioloș și pentru unii dintre membrii acestui cabinet, dar ei nu reprezintă pe nimeni și nu vor putea face absolut nimic, nici măcar pe timp de pace, darămite pe timp de război. Profitând de lipsa de cultură politică a celor care cu bună credință au ieșit în stradă cerând o schimbare, Iohannis a reușit să îi păcălească cu ajutorul unor manipulatori de profesie, făcându-i să creadă că ei sunt cei care vor un guvern de tehnocrați, mascarada consultărilor cu “strada” de la Cotroceni neavând decât darul de a certifica acest lucru. (...) Perioada de doar un an pe care acest guvern o are la dispoziție, tot aparatul administrativ central și local în mâna PSD-ului și jocul duplicitar al UNPR-ului vor face din actul de guvernare o parodie".