Malala Yousafzai este o activistă pentru drepturile copilului şi ale femeilor în Pakistan. Ea a fost atacată în timp ce pleca de la şcoală. Fata a ajuns o ţintă a talibanilor pentru că ar fi promovat secularizarea.
Un purtător de cuvânt al grupării islamice care a atacat-o pe fată, Ehsanullah Ehsan, a declarat pentru BBC Urdu că viaţa ei nu va fi cruţată nici în cazul în care va supravieţui atacului. O vor vâna până o vor ucide.
Adolescenta a ajuns în atenţia opiniei publice în 2009 când a acceptat să redacteze un jurnal online pentru BBC Urdu. Fata a scris despre viaţa ei în zona ocupată de talibani.
Gruparea de talibani a controlat respectiva regiune din Pakistan din 2007 până în 2009, când a fost îndepărtată de forţele militare pakistaneze.
Cât timp au fost la putere, talibanii au închis şcolile pentru fete, au promulgat legea islamică şi au introdus măsuri precum interzicerea muzicii în maşinile personale.
Malala Yousafzai a câştigat simpatia a milioane de oameni din întreaga lume pentru curajul de a vorbi despre viaţa ei sub regimul taliban.
Avea numai 11 ani când a început să scrie jurnalul online. Iniţial, ea a redactat textele sub pseudonimul de Gul Makai, însă identitatea ei adevărată a fost dezvăluită în momentul în care talibanii au fost alungaţi din regiune.
Pentru curajul ei, adolescenta a fost nominalizată la Premiul pentru pace acordat copiilor, relatează BBC News.