Antena 3 CNN Actualitate Cultură A.G. BILLIG - Povestea unui vis împlinit

A.G. BILLIG - Povestea unui vis împlinit

5 minute de citit Publicat la 12:26 03 Dec 2012 Modificat la 12:26 03 Dec 2012
A.G. BILLIG - Povestea unui vis împlinit
credit foto: Corina Olaru
Se întâmplă în România! Mai bine spus, i se întâmplă unei românce, din București, semn că orice vis este realizabil atunci când crezi cu adevărat în el și în tine. La jumătatea lunii noiembrie,  A.G. Billig a debutat cu un volum în limba engleză, disponibil pe tot mapamondul. Lansat de către editura britanică MP Publishing sub formă de eBook, volumul ”Four Doors and Other Stories” (”Patru Uși și alte povești”) include doisprezece povestiri scurte, ce au ca temă iubirea.

Să fi avut vreo trei - patru ani atunci când am simțit prima dată atingerea iubirii. Mă îndrăgostisem de un coleg de grădiniță și deja plănuiam să-mi numesc primul născut ca pe el. Multă vreme am crezut că, în afară iubirii părintești, singura formă de iubire care ne poate împlini este cea romantică. Până când, într-o bună zi, contemplând un apus de soare în Abadiania, o localitate micuță dar însemnată din Brazilia, am descoperit că iubirea este, de fapt, starea noastră de a fi și că, în ciuda aparențelor, suntem în permanență înconjurați de iubire”, explică autoarea alegerea temei volumului de debut.

A.G. a început să scrie la vârsta de opt ani. La cincisprezece ani, termina întâiul roman inspirat de primii ani ai adolescenței, scriere care, deși apreciată de critici, nu a văzut lumina tiparului. Adolescenta s-a concentrat asupra studiilor și, ulterior asupra unei cariere în mass-media și comunicare. Satisfacțiile nu au fost puține sau minore însă călătoria efectuată în Brazilia, în 2010, a făcut-o să își dorească să acorde încă o șansă pasiunii din copilărie. De pus pe scris serios însă, s-a pus abia la începutul acestui an. In aprilie, înarmată cu patru dintre cele mai bune povestiri ale sale, traduse în limba engleză, a plecat la Londra, pentru a participa la unul dintre evenimentele de referință ale industriei de gen,”London Book Fair” și a găsi un agent literar care să o reprezinte.

Mi s-a spus că românii nu citesc povestiri scurte, așa că ce variantă aveam? Plus că mă simt cetățean al lumii iar temele pe care le abordez sunt universal valabile”, spune râzând. Inainte de plecare, A.G. a consultat lista cu agenții literari prezenți și edituri interesate de proză scurtă aparținând genurilor romance și fantasy  și i-a contactat, în vederea stabilirii unei întâlniri.

Prima întâlnire pe care am avut-o a fost cu o doamnă foarte drăguță din Statele Unite, care reprezintă autori de lucrări de spiritualitate. Nu s-a legat nimic cu ea însă ideea că există deja profesinoniști interesați de lucrările mele, m-a făcut să mă urc în avionul de Londra cu o atitudine pozitivă, convinsă că mi se va întâmpla ceva bun. Cu toate astea, nici prin cap nu mi-ar fi trecut că voi pleca de acolo cu un contract aproape semnat cu o editură pe care nici măcar nu o aveam pe listă. Cred că totul în viață are o semnificație, se întâmplă cu un scop. Așa că atunci când am văzut că pașii mă tot poartă pe lângă standul editurii MP Publishing din Isle of Man, UK, mi-am spus că trebuie să mă opresc și să-mi încerc norocul. Și bine am făcut!

Câteva luni mai târziu, la sfârșitul lui iunie 2012, A.G. semna cu MP Publishing, în Douglas, capitala Isle of Man, primul ei contract în calitate de scriitoare.

A fost o senzație fantastică. Ca atunci când, în sfârșit, după îndelungi căutări, știi că te afli pe drumul cel bun. Iar credința mea în sincronicitate s-a dovedit întemeiată. Căci, așa cum mi-au povestit gazdele mele Maria Smith (directoarea editurii) și Mark Pearce (proprietarul), doi oameni extraodinari, pasionați de lectură dar și de…arhitectură, editura se afla în căutarea unor autori prin care să își extindă portofoliul cu genul romance iar eu mă aflam în căutarea unei edituri!

A.G. Billig spune că, dincolo de satisfacția personală, speră ca izbânda ei să îi motiveze și pe alți tineri să își urmeze visele și mai ales să pună piatra de temelie la schimbarea mentalității conform căreia lumea anglo-saxonă este un bastion de necucerit pentru scriitorii români.

”Din păcate, în peste 90 % din cazuri, mass-media prezintă o imagine deformată a României și a românilor, cultivându-se imaginea unui popor decăzut, gregar și plin de defecte. Se vorbește prea puțin despre oamenii de valoare – numeroși, de altfel, și prea mult despre personaje neinteresante. Depinde de fiecare dintre noi să schimbăm asta, porninând de la un simplu gând și trecând la fapte. Mă bucur că volumul va fi promovat și în Statele Unite de către o agenție de PR din Los Angeles. Inseamnă o bilă albă în plus pentru țara în care m-am născut”, spune A.G. hotărâtă.

Privind-o pe A.G. nu mă pot împiedica să constat că aveam o imagine preconcepută despre scriitori. Mi-i imaginam ca pe niște persoane retrase, visătoare, ușor aduse de spate, închise într-o lume a lor, stângace în interacțiunea cu cei din jur. A.G. este însă o persoană extrovertită, care debordează de viață și de optimism și care râde cu poftă.

Nu sunt un șoarece de bibliotecă, din contră. Imi place să ies, să întâlnesc oameni, să discut cu ei. Imi place să petrec ore întregi afară, în natură și să dansez salsa. Cred că trupul uman este un templu al sufletului, prin urmare țin să îl tratez ca atare. Să îl hrănesc adecvat, să îl hidratez, să îl îngrijesc, să îl antrenez. Nu de puține ori, o plimbare lângă lac, în parcul de lângă casă, sportul și dansul mă energizează, ajutîndu-mă să mă așez la birou cu poftă de lucru.

Cele doisprezece povestiri incluse în volumul ”Four Doors and Other Stories” au ca fir călăuzitor ideea că, atunci când ne deschidem inima, putem simți iubirea pretutindeni: în îmbrățișarea unei mame, în sunetele ca de trompetă scoase de un elefant, într-un val care îți alintă glezna, în privirea plină de pasiune a unui fost iubit, în sunetul unui pian, în nodul unei batiste uitată pe o masă.

Cartea este disponibilă pe Amazon, Amazon UK, iTunes, eBooks, Kobo, Barnes & Noble.

A.G. lucrează deja la un nou roman și se dedică în exlusivitate scrisului .

MP Publising, editura care lansează eBook-ul, a publicat o carte intitulată Don t Quit Your Day Job, cu povești despre joburile unor  scriitori de succes, printre care și John Grisham.  Insă eu cred că uneori este necesar să faci un salt de credință. Să lași fricile deoparte și să urmezi calea pe care ți-o dictează inima. Universul te va sprijini necondiționat”, conchide A.G.

Site oficial: www.agbillig.com
 
Pagina editura: www.mppublishingusa.com
 



×
TOP articole
TOP articole
x close