În cazul în care dimineaţa zilei de 20 martie este una însorită, producția europeană de energie energie electrică din energia solară ar putea scădea cu 34.000 de megawați, echivalentul a 80 de unități de producție la nivel mondial.
"Riscurile producerii unui incident nu pot fi complet excluse", a prevenit recent grupul european al administratorilor de rețele electrice și de gaz, Entso-e.
La ce oră, unde şi cum se va vedea eclipsa de Soare din 20 martie
Parcul european de panouri solare este de 100 de ori mai extins decât era la precedenta eclipsă totală de Soare, produsă în 1999.
Potrivit directorului Centrului Național francez de Exploatare a Sistemului Electric, scăderea producției de energie electrică va fi foarte rapidă și de "patru până la șase ori mai mare" decât scăderile de producție înregistrate în mod normal atunci când Soarele apune.
Germania va fi țara cea mai afectată de această eclipsă. Statul german dispune de un parc fotovoltaic cu o capacitate de 40.000 MW. În Germania, energia electrică de origine solară a reprezentat 18% din consumul total de energie în anul 2014. Dacă cerul va fi senin în ziua de 20 martie, se poate înregistra o scădere de 75% a capacității de producție în prima fază a eclipsei.
În afară de Germania, ar mai putea fi afectate Italia (20.000 MW) și în mai mică măsură Spania (6.700 MW) și Franța (5.300 MW), care dispun de importante parcuri fotovoltaice.
Pentru a evita întreruperea alimentării cu energie electrică în unele zone, administratorii europeni ai rețelelor electrice au pus la punct o procedură specială: au crescut rezerva cotidiană de producție, ce este folosită de obicei pentru ajustări punctuale ale fluxului de energie aflat în rețele. În Franța, această rezervă va crește de la 1.000 de MW la 1.700 de MW.