Iată că azi, la un an de la lansarea campaniei PR3MIAZĂ INOVAȚIA, 3M România poate spune că angajamentul de a susține inventatorii români e mai solid ca oricând și, în al doilea rând, că efortul financiar și logistic depus în ultimele 12 luni a meritat pe deplin.
"Cifrele ne stau mărturie, dar nu despre ele este vorba. E vorba despre oameni. Ne-am străduit anul trecut și ne vom strădui și în anii ce vin să transformăm această ecuație subtilă, acest raport aproape invizibil între pasiune și recunoaștere (inclusiv financiară), într-un mecansim cu reguli bine definite, cu corporații și oameni de afaceri implicați profund în acest proces, cu parteneriate media, cu un efort cât mai vizibil de a-i aduce pe acești minunați oameni de știință pe prima scenă.
Așadar, PR3MIAZĂ INOVAȚIA 2014. Mai puține surle, mai multă solidaritate. Campania a reușit, anul trecut, să atingă un obiectiv mult mai important decât orice recunoaștere: să devină puntea de dialog, mediul de relaționare dintre inventatori. La cât de multe fac acești oameni pentru noi, sacrificând ani și părți importante din viață, efortul nostru pare cu atât mai firesc și dorința de a face mai mult cu atât mai naturală.
Vom aduce din nou inventatorii printre studenți și marele public. Vom lucra îndeaproape cu reprezentanții mediului academic. Cu jurnaliștii. Cu pasionați. Cu bloggeri și artiști.
Îi vom premia din nou pe inventatori. Anul acesta se vor alătura efortului nostru și vor susține inventatorii români două mari companii: KLG Europe Logististics și Policolor, prin brandul KLAR Professional. Le mulțumim nespus si invitam si alte companii sa se alature demersului nostru.
Vom publica permanent poveștile și invențiile inventatorilor pe platformele noastre online :
- Premiile Inovației Românești
- InventAmatori
3M România construiește această campanie pe fundamentul unei idei care depășește limitele inițiativelor de promovare a unei cauze: este un parcurs care se transformă vizibil și sensibil într-un program de interes național în care toți mai mulți actori importanți doresc să se angajeze.", se arată în comunicat.