Cercetătorii de la Universitatea Arizona şi de la Universitatea Utrecht, Olanda, au analizat craterul marţian Aram Chaos, iar cercetarea lor sugerează că ar putea exista microbi care hibernează în gheaţă şi care ar putea fi treziţi din nou la viaţă.
În trecut, Planeta Roşie era mai caldă şi avea apă lichidă, iar aceasta a îngheţat când planeta s-a transformat într-un deşert rece, cum este la momentul actual.
Potrivit experților, microbii care trăiau în apă ar putea să fie acum într-o stare de hibernare, scrie
Daily Mail.Craterul Aram Chaos era cândva plin cu apă şi a îngheţat, fiind în timp acoperit cu un strat de rocă, precizează Lisa Grossman, pentru publicaţia New Scientist.
În acelaşi timp, energia geotermală a încălzit apa, care a redevenit lichidă sub stratul de gheaţă, iar după mii de ani s-a revărsat la suprafaţa planetei, spărgând sedimentul care o acoperea.
Când apa s-a revărsat şi a îngheţat din nou, microbii din ea ar fi putut intra în hibernare şi ar putea fi readuşi la viaţă.
Un cercetător NASA, Kasthuri Venkateswaran, avertizează însă că microbi de pe Terra ar putea ajunge pe Marte şi i-ar putea păcăli pe specialişti, care vor crede că sunt de fapt microbi marţieni. Aceste microorganisme pot supravieţui unei călători în spaţiu.
Măsurile prin care se încearcă decontaminarea sondelor spaţiale, cum ar fi folosirea peroxidului sau a radiaţiilor ultraviolete, nu sunt mereu eficiente.