Antena 3 CNN Life Știinţă Avertismentul oamenilor de ştiinţă: Seceta severă din California ar putea provoca seisme în zona faliei San Andreas

Avertismentul oamenilor de ştiinţă: Seceta severă din California ar putea provoca seisme în zona faliei San Andreas

falia.jpg
Foto: www.amiadini.com
06 Aug 2014   •   11:35
Oamenii de ştiinţă avertizează asupra pericolului ca seceta severă din statul american California, care i-a determinat pe fermieri să pompeze şi mai multă apă din pânza freatică, să crească riscul producerii unor seisme în această zonă traversată de falia San Andreas, informează TakePart.

Seceta din California a atins proporţii epice. Aproximativ 60 la sută din teritoriul statului California a fost afectat de lipsa precipitaţiilor. Fermierii sunt obligaţi astfel să folosească rezervele subterane de apă, în timp ce incendiile devastează nordul şi sudul statului.

Statul american California nu are legi care să reglementeze pomparea apei din subteran. Drept consecinţă, în ultimii 150 de ani, locuitorii au pompat aproximativ 160 de kilometri cubi de apă din pânza freatică din Central Valley, nucleul agricol al statului.

Fiind mai puţină apă în pânza freatică, solul din Central Valley se tasează. Pâmântul se lasă cu 0,3 metri pe an.

Cercetătorii amintesc că seismul produs în mai 2011 în Lorca, Spania, care a provocat moartea a nouă persoane şi pagube importante, ar fi fost generat de suprasolicitarea pânzei freatice locale.

Studiul publicat de Nature, realizat de o echipă de geologi condusă de Colin B. Amos de la Western Washington University, se bazează pe datele oferite de peste 500 de înregistrări GPS în Central Valley şi regiunile montane din jur.

În regiunea Coast Ranges, înălţarea terenului creşte probabilitatea producerii unei cutremure pe falia San Andreas. Geologii au constatat că se produc mai multe seisme cu magnitudinea de 1,25 sau mai mari spre sfârşitul verii şi toamna, respectiv în perioada în care fermierii din Central Valley încep să irige culturile.

Conform geologului William Hammond, coautor al studiului, "această schimbare sezonieră înseamnă încărcarea şi descărcarea litosferei". "Pământul se ridică şi coboară, iar cutremurele mici par să fie un răspuns la acest lucru", explică cercetătorul.



×
Citește mai multe din Știinţă
» Vezi toate știrile din Știinţă
Cele mai noi știri
Parteneri
x close