Antena 3 CNN Life Soției sale îi apăruseră puncte argintii pe mână, creșteau din ce în ce mai mari și din ele ieșea ceva ciudat. Când și-au revenit din șoc, medicii i-au spus care ar putea fi cauza afecțiunii sale

Soției sale îi apăruseră puncte argintii pe mână, creșteau din ce în ce mai mari și din ele ieșea ceva ciudat. Când și-au revenit din șoc, medicii i-au spus care ar putea fi cauza afecțiunii sale

<1 minut de citit Publicat la 13:08 31 Mar 2018 Modificat la 13:08 31 Mar 2018
o_1bpr08j342537keioo6t71g0hd.png
sursa foto: life.tw

Utilizatorul rețelei sociale Reddit a descoperit câteva pete misterioase pe mâna soției.

La început credea că sunt doar niște cheaguri de sânge, așa că au aplicat unguent pe ele, apoi au trecut la cremă pentru negi, dar nimic nu funcționa, iar situația se înrăutățea pe zi ce trecea, iar petele negre deveneau din ce în ce mai mari, semănau cu adevărate umflături, unele aveau chiar și găuri în ele.

Una dintre petele negre s-a deschis și din ea a ieșit un fel de țesut, atunci a fost momentul în care au decis să meargă la medic. Acesta a îndepărtat excrescențele care, cel puțin până în acest moment, nu au crescut la loc.

Chirurgul le-a spus celor doi că femeia avusese ceea ce se numește granulom piogenic care fusese cauzat de iritație, traumă fizică sau dezechilibru hormonal. Cei care doresc să vadă cât de rău au ajuns să arate aceste excrescențe, pot merge AICI, vă avertizăm totuși că imaginile au un puternic impact.

×
Etichete: poveste virala
x close