Antena 3 CNN Life Și-a luat viața la 15 ani și nimeni nu știa că trăia o dramă uriașă. Ce scria în scrisoarea lăsată mamei sale - e cumplit prin ce trecuse fata zi de zi

Și-a luat viața la 15 ani și nimeni nu știa că trăia o dramă uriașă. Ce scria în scrisoarea lăsată mamei sale - e cumplit prin ce trecuse fata zi de zi

2 minute de citit Publicat la 09:39 11 Noi 2017 Modificat la 09:39 11 Noi 2017
o_1bul02mvrku31ao1gus1p4c1o9f8.jpg

Cassidy, o australiancă de 15 ani, trecea prin umilințe teribile la școală.

I se puneau porecle oribile și ajunsese chiar să nu mai poată merge la școală din acest motiv. După un întreg semestru în care a rămas acasă, s-a întors timp de două săptămâni, iar fetele care o chinuiseră și-au cerut iertare, ba chiar au și invitat-o să meargă la un festival cu ele, potrivit thesun.co.uk.

Dar ceea ce Cassidy nu știa era că fetele plănuiau ceva mult mai îngrozitor decât își putea imagina oricine. Fetele au dus-o într-o casă din apropiere unde au aranjat ca doi băieți mai în vârstă să o abuzeze. Noile ei prietene stăteau afară în timp ce ea era batjocorită înăuntru.

Fata a făcut plângere la poliție, dar cazul a fost abandonat din lipsă de probe, ea a fost transferată la altă școală, dar cei care o chinuiau o urmăreau prin magazine și găseau mereu moduri de a o contacta, chiar și acasă.

În decembrie 2015, fata și-a luat viața. Mama ei, Linda, a găsit apoi o scrisoare în care fata a explicat chinul prin care a trecut.

,,Am fost eleva liceului (...) și am fost violată de câțiva elevi care încă învață la această școală. Poate părea că vreau atenție, dar scrisoarea mea este departe de asta. Am multe motive pentru a face asta, le voi explica.

Scopul meu este să avertizez alte persoane (elevi și, în special părinți) despre ce s-a întâmplat, deoarece dacă mi-au făcut mie asta, o pot face și altora. Aveți puterea de a opri asta. Amintiți-vă că cei care mi-au făcut mie asta erau elevi. Știu că e greu de crezut, dar este adevărat.

Nu fac asta pentru a mă răzbuna pe cei care m-au violat, care au plănuit să fiu violată, care m-au hărțuit după ce am fost violată. Vreau să fiu clară, nu fac asta pentru a căpăta atenție.

Fac asta pentru că peste 1.500 de elevi cu vârsta cuprinsă între 7 și 12 ani sunt înscriși la școala la care merg eu și trebuie avertizați. Din cauza faptului că mi s-a întâmplat mie și nimeni din cei ce lucrează în școala asta nu a făcut nimic pentru a mă ajuta. E datoria mea să vă avertizez și să vă spun ce s-a întâmplat.

Fac asta și pentru mine. Pentru că vreau, ca după un an și jumătate să fiu lăsată în pace. E surprinzător că, după atâta timp încă se spun povești despre mine și primesc mesaje pe Facebook de la oameni pe care nu îi cunosc că sunt o femeie ușoară. Am schimbat școli, m-am mutat și tot nu pot scăpa de hărțuire.

Numele meu este Cassidy Trevan și am fost violată.

Dacă cineva încearcă să îți facă asta, crede-mă că trebuie să lupți. Luptă! Dacă nu o faci vei regreta tot restul vieții tale, exact așa cum am făcut eu. Vei reuși!

Ai grijă! Ai fost avertizată. Ai grijă de tine”, a scris fata.

×
Etichete: poveste virala
x close