Nesiguranţa economică îi face pe mulţi dintre noi mai degrabă să cheltuiască haotic decât să economisească. Iar acest comportament îşi are originile în copilărie, cred oamenii de ştiinţă.
În cele mai multe cazuri, cu cât avem mai puţini bani, cu atât cheltuim mai mult şi avem datorii mai mari, ceea ce ne face să intrăm într-un cerc vicios din care foarte greu mai scăpăm, scrie Adevărul.
Oamenii de ştiinţă americani de la Universitatea din Minnesota au realizat două experimente pentru a observa motivele din spatele comportamentului cheltuitorilor. Într-unul dintre experimente, voluntarii, care proveneau atât din familii cu probleme financiare, cât şi din familii cu bani, erau puşi să aleagă între a fi remuneraţi pentru participare cu o sumă mică a doua zi sau cu o sumă mai mare după o lună.
Participanţii mai avuţi au ales răsplata mai mare de mai târziu, pe când cei cu resurse limitate au optat pentru banii puţini dar imediaţi. În cadrul celui de-al doilea experiment, după ce au citit un articol despre criza economică în „The New York Times“, participanţii au primit un joc, cu o manetă.
Cu ajutorul acesteia, voluntarii puteau fie să se apropie şi să ia produse de firmă scumpe, cum ar fi Rolex sau Gucci, expunându-se unor riscuri (să fie loviţi de anumite obiecte), fie să îndepărteze de acestea pentru a se feri de riscuri.
Deloc surprinzător, rezultatul studiului a arătat că persoanele cu probleme financiare şi-au asumat riscurile şi au încercat să obţină produsele scumpe, iar celelalte au preferat siguranţa în detrimentul produselor de firmă.