Peste 60% dintre femeile gravide din România din zonele rurale dar și din Capitală nu se prezintă niciodată la medic în timpul sarcinii, potrivit AGERPRES.
Organizaţia internaţională a lansat marţi raportul global "Ending Newborn Deaths - Ensuring every baby survives", prin care atrage atenţia asupra faptului că mai mult de un milion de nou-născuţi mor anual în prima lor zi de viaţă, primele 24 de ore fiind cele mai importante şi mai riscante.
Noul raport - "Combaterea deceselor în rândul nou-născuţilor" (Ending Newborn Deaths) - arată că o jumătate din decesele din prima zi de naştere din întreaga lume ar putea fi prevenite dacă mama şi copilul ar avea acces la asistenţă din partea unei moaşe calificate şi acces la servicii medicale gratuite.
Potrivit documentului, în fiecare an, în lume, 40 de milioane de femei nasc fără ajutor instruit, în Etiopia doar 10% dintre naşteri au ajutor calificat, în timp ce în unele zone rurale din Afganistan este doar o moaşă pentru 10.000 de femei.
Mortalitatea neonatală se datorează în principal consecinţelor naşterii premature şi a complicaţiilor din timpul naşterii, o bună parte dintre acestea putând fi evitate dacă naşterea este asistată de cadre medicale pregătite, în condiţii de dotare adecvată.
Raportul aminteşte şi că 1,2 milioane de copii sunt născuţi morţi în fiecare an, atât de pe urma complicaţiilor intra-partum, dar şi ca o consecinţă a infecţiilor materno-fetale prenatale sau a hipertensiunii arteriale induse de sarcină - preeclampsie, complicaţii care ar fi mai uşor de controlat dacă sunt recunoscute din timp.
Sursa citată avertizează că decesele nou-născuţilor reprezintă în acest moment aproape jumătate din totalul deceselor copiilor cu vârsta sub cinci ani.
Totodată, organizaţia cere guvernelor să emită o declaraţie definitivă pentru eliminarea tuturor cazurilor de mortalitate infantilă ce pot fi prevenite, salvând 2 milioane de nou-născuţi pe an şi reducând cele 1,2 milioane de cazuri de copii morţi la naştere.
Salvaţi Copiii mai susţine că guvernele trebuie să se asigure că până în 2025 fiecare naştere este asistată de personal medical calificat şi dotat cu echipamente corespunzătoare, care poate oferi îngrijire de calitate, inclusiv intervenţii esenţiale pentru sănătatea nou-născutului.