Băuturile carbogazoase scad speranţa de viaţă cu aproape 5 ani. Oamenii de ştiinţă au constat că aceste băuturi pot scurta lungimea telomerilor din globulele albe ale sângelui, utilizată adesea ca predictor pentru durata vieţii unei persoane.
Astfel, un consum regulat de băuturi cu ados de zahăr ar putea influenţa dezvoltarea bolilor, nu numai prin îngreunarea controlului metabolic al zahărului, dar şi prin accelerarea îmbătrânirii celulare în ţesuturi, spune dr. Elissa Epel, profesor de psihiatrie la UCSF şi autor principal al studiului.
Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au analizat datele colectate în cadrul Studiilor Naţionale de Sănătate şi Nutriţie din 1999 până în 2002 şi au selectat pentru cercetarea lor un număr de 5.309 adulţi din SUA cu vârste cuprinse între 20 şi 65 de ani, fără un istoric de diabet zaharat sau boli cardiovasculare.