Antena 3 CNN Sport Off Sport Sport EXTREM! Un tânăr s-a lăsat tras de un Ferrari cu 130 km/h (VIDEO)

Sport EXTREM! Un tânăr s-a lăsat tras de un Ferrari cu 130 km/h (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 16:50 28 Noi 2014 Modificat la 16:50 28 Noi 2014
1.jpg
Un adolescent plin de curaj s-a lăsat tras pe suprafaţa unui canal de irigaţii, din Lincolnshire (UK), cu ajutorul unui autoturism Ferrari.

În vârstă de 19 ani şi campion la wakeboard, Jorge Gill, se urcă pe o placă şi este tras de un bolid, care circula cu 130 de km/h pe un drum paralel cu râul artificial, relatează DailyMail.

În imaginile postate pe YouTube, Gill leagă un cordon de spolierul maşinii de lux, după care sare cu placa în apă.

Dublu campion european la wakeboarding, tânărul britanic spune că ideea pentru această cascadorie i-a venit în Portugalia, când un Ferrari a depăşit în mare viteză autobuzul în care se afla.
"Imediat m-am gândit cum ar fi să mă tragă o asemenea maşină. Urma să găsesc firul de apă potrivit şi restul a venit de la sine", spune Gill pentru sursa citată.

Având în vedere că autorităţile nu au primit nicio solicitare pentru a apoba o asemenea "vitejie", tânărul este acum anchetat de poliţie. În plus, şoferul maşinii este cercetat pentru depăşirea vitezei legale, pe un drum pe care maxima admisă de lege este 90 de km/h.
 

×
x close