A fost finalul unei figuri care a dominat India timp de două decenii. Indira Gandhi, fiica lui Jawaharlal Nehru, cel care ocupase funcţia de prim-ministru în primii 17 ani de independenţă a ţării, a avut patru mandate de premier, împărţite în două perioade, 1966-1977 şi 1980-1984, fiind unul dintre cele mai apreciate, dar şi controversate personaje din istoria Indiei.
A reformat societatea şi a schimbat mentalităţi, dar, în acelaşi timp, nu s-a ferit să se folosească de armată pentru a menţine unitatea statului sau pentru a înăbuşi orice tentativă de revoltă. A fost adepta democraţiei, dar, totodată, a avut tendinţe autoritare. „În India, democraţia a oferit prea multă libertate oamenilor. Suntem mai democratici decât orice altă ţară în curs de dezvoltare din lume”, a spus odată. A refuzat să facă compromisuri, iar acest lucru avea să-i aducă moartea în cele din urmă.
Politica, destinul Indirei Gandhi
„A ştiut că politica este ceva de care nu va putea scăpa. Ca o Nehru, a simţit că acesta este destinul său. A simţit că trecutul său i-a dat o misiune pe care trebuie să o urmeze”, spunea un prieten de-ai Indirei Gandhi în 1966, an în care, pentru prima oară, India avea o femeie ca premier.
Indira Priyadarshini s-a născut pe 19 noiembrie 1917, la Allahabad, în nordul Indiei, fiind singurul copil al lui Jawaharlal Nehru şi al soţiei sale, Kamara. Bunicul său, Motilal Nehru, un strălucit avocat, a fost aliat al lui Mahatma Gandhi în mişcarea de independenţă şi un important membru al Partidului Congresului Naţional Indian.
Copilăria sa a fost nefericită şi marcată de singurătate. Mama sa suferea des din cauza mai multor boli. De altfel, avea să moară când Indira nu împlinise încă 19 ani. Relaţia cu tatăl său a avut de suferit din cauza deselor plecări ale acestuia sau ale încarcerărilor repetate din motive politice. A păstrat legătura cu el în special prin intermediul scrisorilor.
Acele scrisori „au fost singura tovărăşie pe care am avut-o cu tatăl meu. Tocmai de aceea l-am apreciat atât de mult”, îşi amintea peste ani Indira Gandhi. Curios, acest mod neobişnuit de a păstra legătura a consolidat relaţia celor doi. „Nehru i-a subliniat constant fetei lui cât de fascinantă e lumea din jurul lor”, nota jurnalistul Krishan Bhatia, autorul unei biografii a lui Gandhi, "Indira".
În tinereţea sa agitată a studiat în India, Elveţia şi Marea Britanie, fără a reuşi însă să aibă rezultate deosebite. În acelaşi timp, s-a implicat în lupta pentru independenţa Indiei. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a înrolat ca voluntar al Crucii Roşii şi a fost chiar şofer de ambulanţă la un moment dat. În timpul în care s-a aflat în Europa, l-a cunoscut pe Feroze Gandhi, viitorul său soţ, cu care va avea doi băieţi, Rajiv şi Sanjay.
După ce India a devenit independentă, Jawaharlal Nehru a devenit prim-ministru, iar fiica sa a făcut parte din staff-ul său. Era primul pas spre o importantă carieră politică. Însă adevărata sa ascensiune a început în 1955, când a intrat în structurile de conducere ale Partidului Congresului. Peste patru ani, a fost numită preşedintele partidului, iar în mai 1964, după moartea tatălui său, Indira Gandhi a primit din partea noului premier, Lal Bahadur Shastri, postul de ministru al Informaţiei. O funcţie fără importanţă, dar un alt pas spre preluarea puterii.
În 1966, Shastri a murit subit, iar liderii Partidului Congresului au ales-o pe Indira Gandhi să-i ia locul. Pentru următorii 18 ani, fiica primului premier al Indiei independente va domina viaţa politică a ţării într-o manieră în care au făcut-o puţine femei aflate într-o poziţie asemănătoare în alte ţări.
Prima femeie premier din istoria Indiei
La doar 49 de ani, Indira Gandhi era propulsată în funcţia de prim-ministru într-o ţară cu 700 de milioane de locuitori. În timpul mandatului său, Guvernul a făcut paşi timizi, dar importanţi, în rezolvarea unor vechi probleme ale Indiei: suprapopularea, foametea, subnutriţia sau numeroasele conflicte religioase dintre hinduşi, musulmani şi alte secte. De asemenea, băncile au fost naţionalizate, ceea ce a determinat un control al statului asupra politicilor fiscale, astfel că instituţiile bancare indiene au evitat soarta multor bănci occidentale, care s-au prăbuşit din cauza crizei economice din anii '70.
În ceea ce priveşte politica externă, Indira Gandhi a încurajat o apropiere de Uniunea Sovietică, o decizie care, evident, nu a fost foarte bine primită la Washington, într-o perioadă în care lumea se afla în plin Război Rece. India a semnat un tratat de pace, prietenie şi colaborare cu Moscova şi a devenit unul dintre cumpărătorii obişnuiţi de armament sovietic, ceea ce a dus la construirea unei armate puternice şi foarte bine echipate. În acelaşi timp, sub conducerea Indirei Gandhi, India s-a transformat într-o putere nucleară, cea mai tânără a lumii, în ciuda protestelor occidentale. Iniţial, India nu a recunoscut realizarea testelor nucleare, însă ulteiror a dat asigurări că acestea au un scop paşnic.
Cu toate acestea, nu se poate spune că politica externă a Indiei sub Indira Gandhi a urmărit alianţa cu vreunul dintre cei doi poli ai lumii din acea perioadă, URSS şi Statele Unite. Orientarea sa a urmărit doar interesele ţării sale. De altfel, s-a numărat printre liderii mişcării de nealiniere, printre ai cărei membri fondatori s-a aflat şi tatăl său, Jawaharlal Nehru.
Marele succes al Indirei Gandhi în politica externă l-a reprezentat însă victoria în războiul indo-pakistanez din 1971. În urma conflictului care a durat 11 luni, Pakistanul de Est a devenit Bangladesh, iar India a rămas practic fără rival, preluând rolul de principală putere în regiune. În acel moment, prima femeie prim-ministru din istoria ţării se afla la apogeul carierei sale politice.
Popularitatea premierului indian a suferit o grea lovitură la doi ani de la marele său triumf. Guvernul său s-a confruntat cu o criză economică, cauzată de creşterea preţului petrolului. De asemenea, India a avut de suferit în urma a două secete severe. În acelaşi timp, au apărut acuzaţii de corupţie chiar din interiorul propriului partid, precum şi de manipulare a Parlamentului şi a opiniei publice.
De aici până la proteste nu a mai fost decât un pas, dar Indira Gandhi nu a ezitat să folosească poliţia pentru a le înăbuşi violent. Dintr-o dată, femeia providenţială pentru India devenise un dictator cinic. A fost acuzată inclusiv de fraudă electorală şi i s-a cerut demisia. A răspuns, în 1975, prin instituirea stării de urgenţă, care a rămas în vigoare în următoarele 19 luni, în care a condus ţara prin intermediul decretelor.
Deşi în această perioadă productivitatea a crescut, iar corupţia şi evaziunea fiscală au scăzut simţitor, imaginea ei a suferit o lovitură grea. Sigură pe ea, Indira Gandhi a anulat starea de urgenţă şi a fost de acord cu organizarea de noi alegeri la începutul anului 1977. Campania electorală a opoziţiei s-a bazat pe o singură temă: „Puneţi capăt dictaturii, detronaţi regina”. Exact asta s-a întâmplat. Pe 20 martie, prima femeie prim-ministru din istoria Indiei era învinsă de marele său rival, Morarji Desai, care devenea noul premier.
Revenirea la putere şi conflictul cu comunitatea sikh
La câteva luni după pierderea puterii, Indira Gandhi a fost arestată pentru mai multe acuzaţii care nu au putut fi însă dovedite. Printre acestea se număra şi aceea de a fi plănuit uciderea tuturor liderilor opoziţiei în timpul stării de urgenţă. Acţiunea noului regim s-a întors ca un bumerang împotriva acestuia, popularitatea fostului premier începând să crească din nou.
Neînţelegerile din coaliţia care câştigase alegerile din 1977 l-au forţat în cele din urmă pe Desai să demisioneze în iunie 1979. Charan Singh a fost desemnat ca nou premier, după ce a primit promisiunea Indirei Gandhi că Partidul Congresului îl va susţine. Dar această susţinere nu a durat mult şi, după doar câteva luni, la începutul anului 1980, Partidul Congresului a revenit la putere, iar Gandhi în funcţia de prim-ministru.
În acel moment, poziţia ei părea solidă. Începuse deja să-şi pregătească fiul mai mare, Sanjay, pentru succesiune, dar acesta avea să moară în iunie 1980, în urma unui accident aviatic. A fost o adevărată lovitură. Mai mulţi apropiaţi au susţinut că, din acel moment, Indira Gandhi a devenit doar o umbră a femeii care condusese ţara cu mână de fier în deceniul precedent.
A doua perioadă petrecută de Indira Gandhi în fruntea Guvernului a fost dominată de conflictul cu minoritatea religioasă sikh. Punctul culminant al acestuia l-a reprezentat Operaţiunea Blue Star. Pe 3 iunie 1984, la ordinul premierului, armata indiană a luat cu asalt Templul de Aur din Amritsar, nordul statului Punjab. Obiectivul era capturarea lui Jarnail Singh Bhindranwale, liderul unei mişcări care milita pentru crearea unui stat independent al credicioşilor sikh, şi a adepţilor lui.
Bhindranwale şi adepţii săi, mulţi dintre ei foşti soldaţi şi puternic înarmaţi, s-au baricadat în Templul de Aur, cel mai important loc de pelerinaj pentru credicionşii sikh, iar acţiunea armatei, care a pângărit un loc sacru, i-a scandalizat pe adepţii acestei religii. Luptele au durat până pe 8 iunie şi s-au soldat cu sute de morţi, atât combatanţi, cât şi civili. Numărul exact al victimelor diferă de la o sursă la alta, însă este cert că, la finalul confruntărilor, templul şi zona din jurul său erau acoperite cu cadavre, printre care şi cel al lui Bhindranwale.
Deşi cea mai mare parte a opiniei publice a susţinut decizia Guvernului de a interveni în forţă la Templul de Aur, Operaţiunea Blue Star s-a dovedit o greşeală pentru care Indira Gandhi a plătit cu viaţa.
Asasinatul
Beant Singh era garda de corp favorită a Indirei Gandhi, cei doi cunoscându-se de zece ani şi călătorind împreună în jurul lumii de-a lungul acestei perioade. În acelaşi timp, Beant Singh era şi un membru al comunităţii sikh. După Operaţiunea Blue Star, Gandhi a fost întrebată dacă este o idee bună să fie păzită de un sikh. A răspuns uitându-se la bodyguard-ul său: „Când am lângă mine un astfel de sikh nu am niciun motiv să mă tem”. Mai mult decât atât, atunci când directorul servciului de informaţii indian i-a recomandat să renunţe la orice gardă de corp din comunitatea sikh, premierul a refuzat.
În dimineaţa zilei de 31 octombrie 1984, alături de Beant Singh se afla Satwant Singh, un tânăr de 21 de ani, care intrase în servicul premierului cu cinci luni înainte. În jurul orei 9, Indira Gandhi se pregătea să-şi părăsească locuinţa din New Delhi pentru a se întâlni cu actorul Peter Ustinov, căruia urma să-i acorde un interviu. La ieşire, a fost întâmpinată de cele două gărzi de corp. Le-a adresat tradiţionalul salut indian: „Namaste”. A fost ultimul său cuvânt.
În următorul moment, Beant Singh a scos un revolver şi a tras de trei ori în abdomentul Indirei Gandhi, care a căzut la pământ. În acelaşi timp, Satwant Singh a golit un pistol automat Sten în corpul care deja rămânea fără viaţă. Prima femeie prim-ministru a Indiei murise. Cele peste 30 de gloanţe care îi pătrunseseră în corp nu i-au lăsat vreo şansă.
Cele două gărzi de corp au lăsat calm armele la pământ, acestea fiind preluate de alţi responsabili de securitatea premierului. Beant Singh a spus simplu: „Am făcut ceea ce trebuia să fac. Voi faceţi ce vreţi”. Asasinii au fost duşi într-un birou, unde Beant Singh a încercat să-i fure arma unuia dintre bodyguarzi, în timp ce Satwant Singh a scos un pumnal din turban. Ambii au fost împuşcaţi. Beant Singh a murit pe loc, în timp ce Satwant Singh a fost rănit grav. A supravieţuit şi le-a spus doctorilor care l-au îngrijit că era membrul unei conspiraţii care includea şi un ofiţer de rang înalt din armată şi că un alt obiectiv al conspiratorilor era Rajiv Gandhi, fiul Indirei. În cele din urmă, a fost judecat şi executat prin spânzurare în 1989.
Trupul ciuruit al Indirei Gandhi a fost transportat la spital. În ciuda absenţei oricărui semn vital, o echipă formată din 12 medici a încercat cu disperare să facă un miracol. Nu a fost posibil. Pe holurile spitalului, toţi miniştrii aşteptau veşti. Cei mai mulţi dintre ei erau copleşiţi şi incapabili să scoată vreo vorbă. „Nu le venea să creadă că murise. Nu voiau să accepte că s-a dus”, a povestit mai târziu un medic. În cele din urmă, la ora 13:45, agenţia indiană de ştiri a anunţat decesul. Pe 3 noiembrie, femeia care dominase India în precedentele două decenii a fost incinerată într-o ceremonie televizată inclusiv în străinătate.
Reacţii internaţionale
Preşedintele american Ronald Reagan a aflat despre asasinarea Indirei Gandhi puţin după miezul nopţii, la Washington. Liderul de la Casa Albă şi-a exprimat „şocul, repulsia şi durerea faţă de un asasinat brutal”. În acelaşi timp, premierul britanic Margaret Thatcher a declarat că „Indiei i-a fost furat un lider cu un curaj, o viziune şi o umanitate incomparabile. În ceea ce mă priveşte, voi simţi profund pierderea unui colege înţelepte şi a unei prietene”.
Şi de la Moscova au sosit mesaje. Secretarul General Konstantin Cernenko a amintit că Indira Gandhi a fost „o luptătoare pentru pace” şi „o mare prietenă a Uniunii Sovietice”.
De asemenea, Papa Ioan Paul al II-lea era de părere că moartea violentă a Indirei Gandhi a provocat „groază şi spaimă”.
Urmările
După asasinarea Indirei Gandhi, membrii comunităţii sikh au devenit victimele unui adevărat pogrom. Timp de mai multe zile după asasinat, aproximativ 8.000 de credincioşi sikh au fost masacraţi pe teritoriul întregii ţări. 3.000 dintre ei au fost ucişi brutal doar în Delhi.
De-a lungul anilor, mai multe comisii de anchetă au încercat să afle adevărul despre revoletele anti-sikh din urmă cu trei decenii. Rezultatele nu s-au văzut însă. Până în 2013, fuseseră condamnate doar 30 de persoane, în 12 cazuri de crimă.
În aceeaşi zi în care Indira Gandhi a căzut răpusă de gloanţele celor care trebuiau să o apere, fiul său, Rajiv, depunea jurmământul şi, la doar 40 de ani, devenea cel mai tânăr premier din istoria Indiei. A rămas în funcţie până în 1989, iar doi ani mai târziu a fost asasinat într-un atentat sinucigaş.
Indira Gandhi a rămas o figură apreciată şi după moarte. În 2001, într-un sondaj realizat de India Today, a fost votată cel mai bun prim-ministru din istoria Indiei. Cu doi ani înainte, un sondaj BBC a desemnat-o "Femeia mileniului".
Cu o seară înainte de sfârşitul tragic de care a avut parte, Indira Gandhi s-a întâlnit cu o mulţime entuziastă de susţinători în oraşul Bhubaneswar, capitala statului Odisha. Atunci le-a spus oamenilor câteva cuvinte care acum par profetice: „Nu mă interesează să trăiesc mult. Nu mă deranjează dacă viaţa mea merge în serviciul acestei naţiuni. Dacă mor astăzi, fiecare picătură din sângele meu va înviora naţiunea”.
