Uneori, părintele ajunge cu copilul la psiholog după ce a consultat în prealabil medicul de familie şi / sau medicul pediatru. Medicul poate recomanda şi consultaţia psihologică şi astfel copilului i se spune că va merge să îl vadă încă un medic. Alteori, se ajunge la psiholog după ce, mai întâi, a fost cerută părerea unui psihiatru. Şi în acest caz există posibilitatea ca psihologul să fie confundat cu medicul psihiatru. În sfârşit, părintele merge întâi la psiholog şi alege să îi spună copilului fie că va merge în vizită la un prieten de familie, fie că îl va înscrie la un curs special pentru copii etc. El dă explicaţii care să îl liniştească pe copil şi să îi reducă anxietatea de a merge să întâlnească un străin. Există şi situaţii în care părintele nu-i spune nimic copilului despre vizita la cabinetul psihologic.
E importantă modalitatea prin care părintele îi vorbeşte copilului despre consultaţia psihologică pentru că ea sugerează ceva din percepţia părintelui cu privire la întâlnirea cu un psiholog. Unii părinţi se simt neliniştiţi pentru că gândesc că la psiholog trebuie să dai detalii amănunţite despre lucruri foarte intime. Alţii cred că, dacă ajung la psiholog, situaţia copilului lor este una îngrijorătoare iar psihologul reprezintă „ultima lor speranţă”. Alţi părinţi se simt foarte vinovaţi pentru dificultăţile pe care le întâmpină copilul lor şi consideră că nu au făcut suficient de multe lucruri pentru ca cel mic să fie sănătos şi fericit. În aceste circumstanţe, părintele experimentează sentimente de neputinţă, poate de eşec şi o nevoie după ajutor, nevoie slab conştientizată.
Hotărârea de a vedea un psiholog este precedată de existenţa unei suferinţe care îl împiedică pe copil să realizeze lucruri specifice vârstei lui, să se joace cu plăcere şi să aibă prieteni. Părintele îi poate vorbi copilului despre această suferinţă pe care o simte în el şi despre faptul că va încerca să îl ajute. Astfel poate fi introdusă discuţia despre vizita la psiholog. Psihologul este o persoană căreia îi place să vorbească cu copiii şi să îi cunoască. La psiholog se va putea juca şi va putea vorbi despre orice va dori el. Dacă se recomandă o psihoterapie, părintele împreună cu psihoterapeutul vor informa copilul cu privire la frecvenţa şi durata şedinţelor. Unii copii sesizează destul de curând că şedinţele la psiholog se plătesc cu bani şi astfel înţeleg că este vorba despre o relaţie contractuală specială care face posibilă instituirea procesului psihoterapeutic.
Alexa Pleşcan este psiholog şi psihoterapeut pentru copii şi adolescenţi. Pentru consultaţii în Bucuresti vă puteţi programa la numărul de telefon 0735 524 756 sau la [email protected]
