Există momente în care viața bate filmul!
Mark Ellis, un şofer de TIR în vârstă de 51 de ani, a văzut un număr de telefon scris pe peretele unei toalete publice din Garforth, Marea Britanie. Acesta era însoţit de urmatorul mesaj: "Dacă vrei o zgâlţâială ca la carte, sun-o pe Donna la numărul...".
Mark a luat telefonul şi a sunat. Fireşte, după ce a primit cele promise, soarta a făcut ca cei doi să se îndrăgostească.
Ulterior, povestea lor a ajuns în presa locală. Donna a mărturisit că nu ea a scris numărul de telefon pe perete. Şi nici mesajul. Cel care o făcuse era fostul ei iubit care, mânat de gelozie şi ură, a vrut să-i facă rău. Nici prin gând nu i-a trecut că gestul său o va face de fapt atât de fericită, scrie realitatea.net.
"Ar trebui să-i mulţumesc fostului meu iubit pentru relaţia asta incredibilă de acum. Mi-a făcut o favoare", a spus Donna.
Aceasta a recunoscut că, la început, telefonul lui Mark a luat-o prin surprindere. "Bună! Ce pui la cale?", o întrebase acesta. Din fericire pentru amândoi, Mark i-a mărturisit abia după câteva zile bune de unde a făcut rost de telefonul ei.
În prezent, cei doi au o familie minunată, iar cei doi copii ai cuplului nici până în ziua de azi nu ştiu cum s-au cunoscut părinţii lor.