Membrele Spice Girls se reunesc la Londra, pentru a anunţa detaliile lansării unui musical la care lucrează de mai mult timp şi care se bazează pe hiturile care le-au făcut celebre.
Muzica fetelor care a cunoscut gloria în anii '90 va prinde din nou viaţă în musicalul "Viva Forever", potrivit
AP.
Producătorul spectacolului este Judy Craymer, cea care s-a aflat şi în spatele unui alt musical celebru pornit de la o formaţie de legendă: ABBA şi "Mamma Mia".
Membrele Spice Girls - Emma Bunton, Melanie Chisholm, Melanie Brown, Geri Halliwell şi Victoria Beckham - cunoscute sub pseudonimele Baby, Sporty, Scary, Ginger şi Posh - urmează să participe împreună la conferinţa de presă prin care vor anunţa acest musical.
Formaţia Spice Girls s-a destrămat în urmă cu aproximativ zece ani.