Tragica veste a morţii unuia dintre cei mai mari jazzişti din România, muzicianul Johnny Răducanu, a stârnit numeroase reacţii în lumea artistică. Indiferent de ocupaţia sau specializarea lor, toţi cei care au avut ocazia să îl cunoască, l-au descris ca pe o persoană foarte caldă şi cu un dezvoltat simţ al umorului.
Dan Bittman: "M-a şocat vestea asta, vă spun sincer, trebuie să spun eu acum cîteva cuvinte despre omul acesta, care nu are nevoie de cuvinte, care a fost un întreg Univers. Era ceva special să stai lângă un asemenea om, era un personaj, pe lângă faptul că era un muzician desăvârşit. Johnny Răducanu avea ceva de spus ca om".
Compozitorul Horia Moculescu a declarat pentru
Mediafax că odatã cu moartea lui Johnny Rãducanu, breasla muzicienilor mai pierde o persoanã importantă.
"Îmi pare foarte rãu cã a murit. Îl cunoşteam din '57, am fost prieteni, nici el nu avea pensia indexatã", a precizat Moculescu.
Ovidiu Lipan Ţăndărică: "Într-adevăr mi s-a rupt o bucată din mine şi am senzaţia că s-a creat un dezechilibru energetic artistic total. Pleacă din ce în ce mai mulţi artişti adevăraţi, cum a fost şi Johnny Răducanu, care şi-a păstrat sufletul lui de copil şi o inocenţă în muzică".
Marius Mihalache, pentru Mediafax: A declarat că a fost un "gigant, enorm" care "a fãcut atât de multe pentru muzicã şi pentru România".
Regretul enorm pentru pierderea suferită de lumea muzicală se răsfrânge asupra tuturor celor care au avut şansa să îl cunoască pe artist.
Editorialistul George Stanca: "E cumplit, s-a mai dus o valoare a României, o să rămânem singuri şi inculţi. Johnny era un artist extraordinar".
Jurnalistul Alex Revenco: "Pentru absolut toată lumea, Johnny Răducau rămâne unul dintre cei mai importanţi muzicieni pe care i-am avut vreodată [...] Avea un umor absolut debordant şi cel puţin nu arăta suferinţa prin care a trecut".
Maia Morgenstern: "Pentru mine este o mare pierdere, am avut norocul să-l cunosc pe maestrul Johnny Răducanu [...] Atâta onestitate, pur şi simplu a avut ambiţia şi curajul de a mă determina să cânt [...] Am recunoştinţă, am emoţie, ştiu că a făcut enorm pentru mine şi nu numai pentru mine, pentru foarte mulţi artişti. A avut puterea să le dezvăluie talente nebănuite, o zonă a talentului pe care poate nu şi-o cunoşteau".