Articole de încălţăminte şi genţi româneşti de top au fost prezentate la cel mai mare târg internaţional de la Milano.
2.000 de producători din toată lumea şi-au expus noile colecţii pentru primavara şi vara anului 2012, iar 17 dintre aceştia sunt români.
La expoziţia internaţională de încălţăminte şi marochinărie de la Milano, românii s-au bucurat de un mare succes. Produsele originale şi de bună calitate au fost foarte apreciate de clienţii străini. Printre expozanţi se află şi o tânără care după ce a lucrat 6 ani în domeniul finanţelor în Statele Unite, a decis să se întoarcă în România şi a deschis o fabrică de încălţăminte pentru copii.
O altă categorie la care românii au avut succes este cea a genţilor.
Târgul milanez se organizează de două ori pe an, în lunile martie şi septembrie.