Antena 3 CNN Show Showbiz Carla Bruni-Sarkozy a născut, miercuri seară, o fetiţă

Carla Bruni-Sarkozy a născut, miercuri seară, o fetiţă

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 23:22 19 Oct 2011 Modificat la 23:22 19 Oct 2011
Carla Bruni-Sarkozy a născut, miercuri seară, o fetiţă
Foto: Mediafax
Soţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, Carla Bruni-Sarkozy, a născut miercuri seara o fetiţă, la clinica Muette din Paris, informează postul de radio Europe 1, în pagina electronică. Potrivit unor surse medicale din interiorul clinicii, fetița cuplului prezidențial este perfect sănătoasă.

Presa a fost ținută departe la o distanță de 200 de metri, deoarece cuplul prezidențial vrea ca evenimentul să rămână unul privat.

Nou-născutul este primul copil al cuplului Nicolas Sarkozy - Carla Bruni, dar ambii au și alți copii din relații precedente. Cum toți sunt băieți, visul Carlei Bruni de a avea o fetiţă s-a împlinit.
Fetiţa născută miercuri seara este al doilea copil pentru Carla Bruni-Sarkozy, în vârstă de 43 de ani, şi al patrulea pentru Nicolas Sarkozy, în vârstă de 56 de ani.

Carla Bruni-Sarkozy s-a căsătorit cu preşedintele francez pe februarie 2008. Ea a fost model, devenită apoi cântăreaţă și are un fiu în vârstă de 10 ani, al cărui tată este profesorul de filosofie Raphaël Enthoven.

La rândul său, Nicolas Sarkozy, în vârstă de 56 de ani, are trei fii cu cele două foste soţii ale sale.



×
x close