Antena 3 CNN Actualitate Media Traiul familiei Basescu, de lux. Vezi cât a costat modernizarea reşedinţei prezidenţiale

Traiul familiei Basescu, de lux. Vezi cât a costat modernizarea reşedinţei prezidenţiale

S.T.
1 minute de citit Publicat la 21:49 02 Iul 2012 Modificat la 21:49 02 Iul 2012
Traiul familiei Basescu, de lux. Vezi cât a costat modernizarea reşedinţei prezidenţiale
Foto: INTACT Images
Mihai Gâdea a prezentat în cadrul ediţie de luni seară a emisiunii "Sinteza Zilei" dezvăluiri incredibile care-l vizează pe şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu locuieşte în Vila Lac 3, reşedinţa sa prezidenţială, şi se bucură de un lux exorbitant. Acesta a cerut în mod ex­pres ca reşedinţa sa prezidenţială să fie Vila Lac încă înainte să depună ju­ră­mântul de preşedinte, după ale­ge­rile din decembrie 2004.

De-a lungul timpului, reşedinţa lui Traian Băsescu a fost modernizată mai ceva ca un palat.

Potrivit directorului postului de ştiri Antena 3, Mihai Gâdea, în procesul de modernizare al reşedinţei prezidenţiale s-au cheltuit sume colosale.

Statul Român a făcut investiţii în renovarea locuinţei preşedintelui chiar după ce s-au tăiat pensiile şi salariile bugetarilor.

Vila Dante, o locuinţă aşezată chiar lângă Vila Lac 3, actuala reşedinţă a preşedintelui Traian Băsescu, a fost şi ea reamenajată. Nu mai puţin de 100.000 de euro au fost cheltuiţi pentru achiziţiile de mobilier.



Guvernaţii au învăţat pe de rost mesajul potrivit căruia statul face eforturi să taie din cheltuieli, dar când vine vorba de aleşi însă, lucrurile se schimbă.

Când vine vorba de confortul conducătorilor noştri... banii nu mai contează. Amenajările reşedinţei prezidenţiale au costat statul român aproximativ 2 milioane de euro.

În anul 2005 s-au făcut modernizări de 955.848 de lei, iar între anii 2006-2008 s-au cheltuit alţi 33.984 de lei.

În anul 2005, vila familiei Băsescu a fost dotată cu mobilier şi sisteme de supraveghere. Reamenajările au depăşit 3.000.000 de lei.

Din 2005 şi până în acest an, reparaţiile Vilei Lac 3 au mai scos din bugetul statului 813.802 lei.

Vila familiei Băsescu, construită pe o suprafaţă de 1.045 de metri pătraţi, are un garaj construit pe o suprafaţă de 107 metri pătraţi, un teren de tenis ce măsoară peste 680 de metri pătraţi, un ponton de peste 128 de metri pătraţi, dar şi un patinoar construit pe o suprafaţă de peste 300 de metri pătraţi.


VEZI AICI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII "SINTEZA ZILEI" DE LA ANTENA 3

×
Etichete: Sinteza Zilei
x close