Jurnaliştii de la AFP menţionează că aproximativ 30 de persoane au fost rănite duminică seara la Bucureşti. O mie de persoane s-au adunat în Piaţa Universităţii pentru a cere demisia preşedintelui Traian Băsescu, acuzat că se află la originea unei scăderi drastice a nivelului de trai, mai notează AFP.
Potrivit Associated Press, protestele din România nu dau nici un semn că s-ar încheia, după ce demonstranţii furioşi pe măsurile de austeritate au aruncat cu pietre şi sticle incendiare spre poliţie. Un bărbat a fost cuprins de flăcări pentru scurt timp, mai scrie AP.
Conform postului Voice of Russia, protestatarii din Bucureşti au aruncat cu pietre şi cocteiluri Molotov spre forţele de ordine.
Reuters a făcut un bilant al celor patru zile de protest şi menţionează că manifestaţiile au început joi, în sprijinul unui oficial care a demisionat din Ministerul Sănătăţii. Guvernul a retras proiectul vineri, dar acest lucru nu i-a calmat pe manifestanţi, care au ieşit din nou în stradă pentru a exprima nemulţumirea generală faţă de reducerea cheltuielilor şi nivelul de trai, mai precizează agenţia Reuters.
Şi postul BBC a abordat subiectul protestelor din ţara noastră. Jurnaliştii britanici informează că alianţa partidelor de opoziţie a cerut alegeri anticipate.
Potrivit CNN, unii dintre protestatari au cerut dreptate şi au acuzat Guvernul şi măsurile de austeritate pentru nivelul scăzut de trai.
Deutsche Welle scrie că protestatarii şi-au exprimat furia faţă de măsurile de austeritate, dar şi faţă de nepotism şi corupţia larg răspândită, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu.
Iar agenţia China Nouă precizează că aceste proteste sunt cele mai grave din mandatul de preşedinte al lui Traian Băsescu.