Antena 3 CNN Actualitate Media Piers Morgan îl înlocuieşte pe Larry King din ianuarie

Piers Morgan îl înlocuieşte pe Larry King din ianuarie

1 minut de citit Publicat la 20:04 09 Sep 2010 Modificat la 20:04 09 Sep 2010
Piers Morgan îl înlocuieşte pe Larry King din ianuarie

Piers Morgan îi va lua locul lui Larry King la CNN, în postul lăsat vacant de acesta după 25 de ani. Schimbarea va avea loc din luna ianuarie a anului viitor, relatează televiziunea americană, citată de AFP.

În vârstă de 45 de ani, Piers Morgan are o oarecare notorietate în SUA, mulţumită interviurilor realizate cu o serie de personalităţi, el fiind, de asemenea, şi unul dintre membrii juriului la emisiunea "America's Got Talent".

Morgan a fost redactor şef al tabloidelor britanice News of the World şi Daily Mirror, însă a demisionat din aceste funcţii după ce a publicat fotografii trucate ale soldaţilor britanici care maltratau prizonieri irakieni.

Larry King va fi primul său invitat în cadrul emisiunii de la CNN. "Sunt fericit să mă alătur CNN şi voi aduce stilul meu personal de interviuri la cel mai mare post de informaţii din lume", a declarat Morgan, care a semnat un contract pe patru ani, în valoare de 8,25 milioane de dolari, pentru a-l înlocui pe celebrul King.

Larry King, în vârstă de 75 de ani, susţine că a luat decizia de a părăsi emisiunea deoarece îşi doreşte mai mult timp cu familia. Unii analişti sunt însă de părere că motivul real ar fi însă scăderea audienţei emisiunii.

Emisiunea "Larry King Live" a intrat recent în Cartea Recordurilor, ca cea mai longevivă emisiiune de televiziune moderată fără întrerupere de acelaşi prezentator şi difuzată la aceeaşi oră.

Antena3.ro

 

 

×
Etichete: cnn
x close