PDL nu va avea nici un reprezentant în noul Consiliu de Administraţie al TVR, conform deciziei luate, luni, de majoritatea liderilor de grupuri parlamentare, care au stabilit că în CA vor fi câte trei reprezentanţi de la PSD şi PNL şi câte unul de la UDMR şi UNPR, informează Mediafax.
UPDATE 17.28: PDL va contesta la Curtea Constituţională hotărârea Parlamentului privind noul CA al SRTV, "care nu corespunde algoritmului politic", a declarat, luni, liderului deputaţilor PDL, Mircea Toader. Acesta a arătat, după întâlnirea liderilor grupurilor parlamentare, că hotărârea prin care PDL nu va avea niciun repezentant în CA al SRTV este o decizie politică.
Toader a arătat că, potrivit algoritmului calculat la numărul de parlamentari, PDL ar fi trebuit să primească în noul CA al SRTV aproape trei locuri, mai precis 2,87, UDMR un loc, UNPR ar fi primit de la PDL un loc, PSD trei locuri, iar PNL două locuri. El a precizat că PDL va contesta această decizie la Curtea Constituţională.

Liderul deputaţilor PSD, Valeriu Zgonea, a anunţat că majoritatea liderilor grupurilor parlamentare au decis ca în noul CA al TVR mandatele să fie repartizate astfel: UNPR - un loc, UDMR - un loc, PSD - trei locuri, PNL - trei locuri.
Senatorul PDL Radu Berceanu a anunţat, luni, după şedinţa Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere, că Parlamentul se va reuni, marţi, în şedinţă comună, pentru validarea membrilor Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române.
Consiliul de Administraţie al TVR cuprinde 13 persoane, desemnate prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Preşedintele Consiliului de Administraţie este numit de către Parlament, pe o perioadă de 4 ani.
Conform Legii 41/1994, listele de candidaţi se înaintează Birourilor Permanente ale celor două Camere. Astfel, grupurile parlamentare din cele două Camere înaintează propuneri pentru 8 locuri, preşedintele României pentru 1 loc, Guvernul pentru 1 loc, personalul de specialitate desemnează, prin vot secret, candidaţi pentru 2 locuri, grupurile parlamentare ale minorităţilor naţionale, pentru 1 loc.
Valentin Nicolau şi Sorin Burtea au fost aleşi reprezentanţi ai salariaţilor Televiziunii Române în viitorul Consiliu de Administraţie (CA), în urma scrutinului desfăşurat joi, 21 iunie, potrivit unui comunicat remis reprezentanţii TVR. Pe de altă parte, Mihai Rădulescu şi Ioana Popescu au fost desemnaţi membri supleanţi ai lui Valentin Nicolau şi Sorin Burtea în CA al TVR, conform rezultatelor alegerilor.
Totodată, numele lui Valentin Nicolau se află printre cele vehiculate pentru preluarea şefiei TVR, în condiţiile în care Consiliul de Administraţie al instituţiei a fost demis de Parlament pe 12 iunie, iar conducerea TVR este asigurată în prezent interimar de Radu Călin Cristea.
Televiziunea Română a organizat alegeri interne pentru desemnarea reprezentanţilor salariaţilor în Consiliul de Administraţie, în urma hotărârii Comitetul Director din 14 iunie. Decizia a fost luată ca urmare a respingerii de către Parlament a Raportului de activitate şi a contului de execuţie bugetară ale TVR pe 2011 şi demiterea Consiliului de Administraţie, în frunte cu Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al Televiziunii Române.