Antena 3 CNN Actualitate Media New York Times şi Los Angeles Times, marii câştigători ai Premiilor Pulitzer

New York Times şi Los Angeles Times, marii câştigători ai Premiilor Pulitzer

2 minute de citit Publicat la 17:13 19 Apr 2011 Modificat la 17:13 19 Apr 2011
New York Times şi Los Angeles Times, marii câştigători ai Premiilor Pulitzer
Foto: medallic.com
A 95-a gală a premiilor Pulitzer, desfăşurată la Universitatea Columbia din New York, seara trecută, a fost seara celor de la New York Times şi Los Angeles Times, care au câştigat câte două dintre cele mai râvnite premii pentru acordate pentru jurnalism.

Cotidianul New York Times a obţinut anul acesta două Premii Pulitzer, comparativ cu anii 2010 şi 2009, când publicaţia a câştigat trei, respectiv cinci astfel de distincţii. Unul dintre aceste premii a fost acordat jurnaliştilor Clifford Levy şi Ellen Barry, la categoria „reportaj internaţional”, pentru o serie de articole despre sistemul judiciar din Rusia, iar cel de-al doilea i-a fost decernat lui David Leonhardt, la categoria „comentariu”, pentru articolele sale pe teme economice precum bugetul federal şi reforma sistemului de sănătate american.

Los Angeles Times a fost laureat la categoria „servicii publice”, pentru articolele sale despre corupţia funcţionarilor din oraşul Bell (California), dar şi la categoria „foto magazin”.

Ziarul Washington Post, cel care a reuşit anul trecut să învingă cotidianul New York Times, obţinând patru astfel de premii, a primit anul acesta doar o singură medalie, la categoria „fotografie de actualitate”, atribuită foto-reporterilor Carol Guyz, Nikki Kahn şi Ricky Carioti.

Lista câştigătorilor continuă cu Chicago Sun-Times, câştigător la categoria „reportaj local”, pentru o serie de articole despre violenţa din Chicago, dar şi cu Sarasota Herald-Tribune, premiat la categoria „jurnalism de anchetă”. Doi reporteri ai site-ului ProPublica, Jesse Eisinger şi Jake Bernstein, au fost recompensaţi la categoria „reportaj naţional”, pentru articolele lor despre anumite practici de pe Wall Street care au contribuit la declanşarea crizei financiare mondiale.

La categoria „roman de ficţiune”, premiul i-a fost atribuit scriitorului Jennifer Egan, cu volumul „A Vizit from the Goon Squad”, iar la „non-ficţiune” premiul l-a primit Siddhartha Mukherjee, cu volumul „The Emperor of All Maladies: A Biography of Cancer”. „Drama” a fost câştigată de Bruce Norris, cu volumul „Clybourne Park”.

Premiul Pulitzer este destinat domeniului jurnalistic, dar şi literaturii, muzicii, poeziei, teatrului sau istoriei. Juriul este format din 102 persoane care trebuie să acorde 21 de premii, dintre care 14 pentru lucrări de jurnalism, iar restul pentru celelalte domenii. Fiecare premiu constă într-o medalie, aceasta fiind însoţită de un cec în valoare de 10.000 de dolari.

Lista câştigătorilor:

PUBLIC SERVICE - Los Angeles Times

BREAKING NEWS REPORTING – Niciun premiu

INVESTIGATIVE REPORTING - Paige St. John de la Sarasota Herald-Tribune

EXPLANATORY REPORTING - Mark Johnson, Kathleen, Gallagher, Gary Porter, Lou Saldivar şi Alison Sherwood de la Milwaukee Journal Sentinel

LOCAL REPORTING - Frank Main, Mark Konkol şi John J. Kim de la Chicago Sun-Times

NATIONAL REPORTING - Jesse Eisinger şi Jake Bernstein de la ProPublica

INTERNATIONAL REPORTING - Clifford J. Levy şi Ellen Barry de la The New York Times

FEATURE WRITING - Amy Ellis Nutt de la The Star-Ledger de Newark

COMMENTARY - David Leonhardt de la The New York Times

CRITICISM - Sebastian Smee de la The Boston Globe

EDITORIAL WRITING - Joseph Rago de la The Wall Street Journal

EDITORIAL CARTOONING - Mike Keefe de la The Denver Post

BREAKING NEWS PHOTOGRAPHY - Carol Guzy, Nikki Kahn şi Ricky Carioti de la The Washington Post

FEATURE PHOTOGRAPHY - Barbara Davidson de la Los Angeles Times


Literatură, Istorie şi Muzică

FICŢIUNE - "A Visit from the Goon Squad" de Jennifer Egan

DRAMĂ - "Clybourne Park" de Bruce Norris

ISTORIE - "The Fiery Trial: Abraham Lincoln and American Slavery" de Eric Foner

BIOGRAFIE - " Washington : A Life" de Ron Chernow

PORTRET - "The Best of It: New and Selected Poems" de Kay Ryan

NONFICŢIUNE - "The Emperor of All Maladies: A Biography of Cancer" de Siddhartha Mukherjee

MUZICĂ – concertul "Madame White Snake’" de Zhou Long, ce a avut premiera pe 26 februerie 2011, Cutler Majestic Theatre, Boston .

×
Etichete: New York Times
x close